Lionel Messi (38 de ani) a avut parte de încă o seară magică în tricoul celor de la Inter Miami, starul argentinian reușind o „dublă” și o pasă de gol senzațională pentru Jordi Alba. Trupa din Florida s-a impus cu 4-0 în duelul cu Atlanta United, scrie g4media.ro
Messi a strălucit din nou într-un meci al celor de la Inter Miami: două goluri și o pasă de gol pentru Jordi Alba.
Partida de pe „Chase Stadium” din Florida a făcut parte din penultima etapă a sezonului regulat din MLS.
Messi a ajuns la 26 de goluri și 19 pase decisive în actualul sezon de MLS, el conducând în topul marcatorilor din liga de fotbal americană.
În Conferința de Est, Inter Miami se află pe locul 3, cu 62 de puncte, la fel precum ocupanta locului doi, Cincinnati. Liderul Philadelphia are 66 de puncte.