Jamie Vardy (38 de ani), atacantul legendar al lui Leicester, și-a anunțat plecarea după 13 ani! Eroul sezonului istoric 2015-2016, atunci când Leicester a câștigat primul și singurul titlu de campioană părăsește clubul, punând capăt uneia dintre cele mai impresionante povești din istoria fotbalului englez, scrie gsp.ro.
Ajuns la 38 de ani, Vardy a fost transferat de Leicester în 2012 de la echipa de ligă inferioară Fleetwood, pentru un milion de lire sterline. De atunci, a devenit, probabil, cel mai important jucător din istoria clubului.
Chiar dacă împlinește 39 de ani în ianuarie, potrivit Mail Sport, Vardy nu intenționează să se retragă, declarând și în trecut că este convins că poate juca și după vârsta de 40 de ani.
Jamie Vardy și-a anunțat plecarea de la Leicester
Vardy a transmis un mesaj de impact, prin intermediul rețelelor de socializare, punând capăt unei perioade cu suișuri și coborâșuri. Leicester a retrogradat matematic în Championship în weekend, după ce a pierdut în fața lui Liverpool, scor 0-1.
„Un mesaj pentru fanii lui Leicester: sunt devastat că a venit ziua asta, dar știam că, mai devreme sau mai târziu, va veni.
Au fost 13 ani incredibili la acest club, cu multe succese, unele momente mai grele, dar cele mai multe au fost clipe de bucurie. A venit în cele din urmă momentul să-mi iau rămas-bun, ceea ce mă întristează enorm, dar cred că este momentul potrivit.
Vreau să vă mulțumesc sincer pentru că m-ați primit ca pe unul de-al vostru. Leicester va avea mereu un loc uriaș în inima mea și voi urmări cu drag ce va urma, sperând că echipa va avea și mai multe succese.
Deocamdată ne despărțim, dar promit că ne vom mai revedea. Vă mulțumesc!
- mesajul postat de Jamie Vardy, pe rețelele de socializare”
Viitorul său în fotbalul englez rămâne incert. Există interes din partea unor cluburi din Major League Soccer (SUA) și din Arabia Saudită, iar Vardy este convins că poate evolua în continuare la cel mai înalt nivel.
Chiar și într-un sezon de uitat pentru Leicester, care se va încheia cu retrogradarea în Championship, Vardy a fost om de bază în atac și a marcat 8 goluri în 32 de apariții. A fost apreciat de ambii antrenori din acest sezon, Steve Cooper și Ruud van Nistelrooy.
Contractul lui Vardy expiră în această vară. A adunat până acum 496 de meciuri în tricoul lui Leicester. Dacă va juca în ultimele patru partide ale sezonului, va ajunge la borna 500. Are 198 de goluri marcate și poate atinge și cifra 200 – un alt obiectiv important.
După ce retrogradarea lui Leicester a fost confirmată, în urma înfrângerii cu Liverpool, 0-1, Vardy a postat un mesaj pe rețelele de socializare, asumându-și responsabilitatea pentru sezonul slab.
„Îmi pare rău pentru suporteri. Regret că nu am jucat la un nivel bun și îmi pare rău că încheiem sezonul într-un mod atât de mizerabil.
- Jamie Vardy, atacantul lui Leicester.”
Titlul din Premier League, o Cupă a Angliei, o Supercupă a Angliei şi două titluri în Championship sunt trofeele câștigate de Vardy în tricoul lui Leicester. A fost golgheterul Premier League în sezonul 2019-2020, cu 23 de goluri.