Sheriff Tiraspol și Zimbru Chișinău au dat de pământ cu adversarele în Cupa Moldovei. Cele mai titrate echipe moldovenești au obținut victorii categorice în prima manșă a sferturilor de finală. Zimbrii s-au impus cu 3 la 0 în fața echipei Saxan Ceadîr-Lunga, iar viespile au învins cu 4 la 1 gruparea CSF Bălți. Astăzi s-a jucat și cel mai echilibrat duel din sferturi, unde campioana Moldovei Petrocub Hîncești a învins-o cu ... la ... pe actuala lideră a campionatului național Milsami Orhei.
Zimbru Chișinău a făcut un pas important pentru calificarea în semifinalele Cupei Moldovei la fotbal. Galben verzii au învins-o acasă cu 3 la 0 pe Saxan Ceadîr-Lunga, echipă din divizia a doua a fotbalului moldovenesc și formată în mare parte din discipoli ai Academiei de fotbal Radu Rebeja. Ucraineanul Oleksii Șcebetun a deschis scorul în minutul 44, iar atacantul din Guatemala Arquimides Ordonez a înscris de două ori în repriză secundă. Mai întâi acesta a reușit o execuție frumoasă.
După care fotbalistul de 21 de ani a transformat un penalty. Partida retur dintre cele două grupări se va disputa pe 15 aprilie pe stadionul Municipal din Hâncești.
Tot ieri, în meciul jucat pe Arena Mică a Complexului Sportiv Sheriff, tiraspolenii s-au dezlănțuit în prima repriză a duelului cu CSF Bălți. Brazilianul Luis Felipe, muntenegreanul Adam Marusic și georgianul Vladimer Mamuciașvili au stabilit scorul pauzei de 3 la 0.
Același Marusic a reușit dubla în partea secundă când a înscris cu o lovitură de cap, iar bălțenii au redus din handicap în minutul 74 grație golului marcat de Vladislav Boico, stabilind scorul final de 4 la 1 în favoarea Sheriff-ului. Meciul celei de-a doua manșe se va disputa pe 16 aprilie la Bălți.