Un club italian de fotbal a atras atenția printr-o coincidență stranie: de fiecare dată când un Papă a decedat, echipa a reușit promovarea într-o ligă superioară, transmite ziare.com.
TyCSports publică o știre inedită: există o echipă italiană care urcă o divizie de fiecare dată când moare un Papă. Din 1958, de fiecare dată când Avellino a reușit să urce o divizie, această performanță a coincis cu moartea (sau demisia) Suveranului Pontif.
2025 nu a făcut excepție, deoarece cu doar câteva zile înainte de moartea Papei Francisc, echipa și-a asigurat revenirea în Serie B.
Sâmbătă, echipa din Campania a învins Sorrento cu 2-1, asigurându-și matematic locul în Serie B. Două zile mai târziu, a fost confirmat decesul Suveranului Pontif.
În 1958, când s-a stins din viață Papa Pius al XII-lea, clubul a urcat în Serie C.