Soții Vitalii și Anastasia Spînu au avut noi prestații remarcabile la Campionatul European de karate shotokan. De mai mulți ani, ambii urcă pe podium la turneul continental, iar ediția din acest an nu a fost o excepție.  

Vitalii Spînu a devenit dublu campion european în orașul italian Lignano-Sabbiadoro. Conaționalul nostru și-a adjudecat medaliile de aur în categoria de peste 80 de kilograme la seniori, unde au participat sportivi cu vârste cuprinse între 21 și 39 de ani. Spînu s-a impus la disciplinele Shobu Ippon și Shobu Sanbon.

Aceleași probe, doar că la categoria feminină de până la 58 de kilograme au fost câștigate de soția sa, Anastasia.
Atât Vitalii, cât și Anastasia și-au îmbunătățit, astfel, rezultatele de anul trecut, când au cucerit, câte un aur și un argint.

Vitalii Spînu, care este campion mondial în exercițiu, a cucerit câte cel puțin o medalie de aur la fiecare ediție a Campionatelor Europene începând cu 2022. În paralel, alături de soția sa, este antrenor de copii, câțiva dintre discipolii săi urcând și ei pe podium în Italia. La competiția continentală de karate shotokan au participat peste 1200 de sportivi din 23 de țări europene, iar lotul Republicii Moldova a fost format din peste 30 de reprezentanți la toate categoriile de vârstă, numărul total al medaliilor fiind de  peste 20.