Noul Suveran Pontif, Papa Leon al XIV-lea, și-a făcut apariția pentru prima dată pe balconul Bazilicii Sfântul Petru. Primul papă american din istorie şi-a exprimat în trecut pasiunea pentru tenis, relatează golazo.ro.

Robert Francis Prevost, fost cardinal american și arhiepiscop emerit de Chiclayo (Peru), a fost ales papă într-un timp record — mai puțin de 24 de ore de la începerea votului — și va purta numele de Papa Leon al XIV-lea.

Noul Suveran Pontif, Papa Leon al XIV-lea, un fan al tenisului: „Abia aștept să revin pe teren”

Într-un interviu acordat în urmă cu doi ani, actualul papă a mărturisit că este pasionat de tenis.

„Mă consider un mare fan al tenisului. De când am plecat din Peru, am avut puține ocazii să mai practic, așa că abia aștept să revin pe terenurile de tenis”, a declarat noul Papă, conform bolavip.com.

Noul papă, anunțat pe ecranele de la Open-ul Romei

Coincidența a făcut ca alegerea noului papă să fie anunțată public chiar în timpul unuia dintre meciurile turneului Italian Open, care are loc la Roma în aceste zile.

Organizatorii au proiectat imaginea noului Suveran Pontif pe ecranele stadionului, în aplauzele spectatorilor:

Reacții din lumea sportului la desemnarea noului papă

„HERE WE GO”. Primul papă american din istorie a fost anunțat de specialistul în mercato Fabrizio Romano ca un transfer din fotbal:

Noul papă a fost anunțat în direct și pe ecranele turneului de tenis de la Roma:

„Obiectivul lui Prevost e să se descurce mai bine ca Bradley”. Pe internet circulă și o glumă, tot legată de sport, cu noul papă și și ex-mijlocașul Michael Bradley, care a jucat la AS Roma între 2012 și 2014:

„2 goluri și 2 pase de gol în 46 de partide, pentru ultimul american la Roma: Robert Francis Prevost va reuși mai multe”

Tot italienii au semnalat asemănarea dintre Papa Leon al XIV-lea și antrenorul Romei, Claudio Ranieri:

Trecut controversat pentru noul Papă de la Vatican

Robert Francis Prevost s-a născut la Chicago în 1955, într-o familie catolică de origine europeană.

A petrecut foarte mult timp în America de Sud, mai ales în Peru, în fruntea uneia dintre cele mai sărace și problematice dieceze (episcopii) din țară.

Prevost și-a petrecut viața de zi cu zi alături de comunitățile locale, învățându-i pe cei de acolo să vadă Biserica dintr-o altă perspectivă.

Tot acolo a dezvoltat o sensibilitate deosebită față de dinamica marginalizării, migrației și inegalităților, încercând să aducă rolul profetic al unei Biserici care să fie mai apropiată de cei mai puțin norocoși, potrivit a2news.com.

Prevost este sprijinit de cardinalii sud-americani și nord-americani, însă apropierea sa de Francisc l-a dus în fața atacurilor din partea frontului conservator.

Acesta este acuzat de mușamalizarea cazurilor de abuz sexual comise de preoți cu care a colaborat în trecut, atât în ​​Statele Unite, cât și în Peru.

Sunt menționați în special doi preoți augustinieni din Chicago, condamnați pentru abuz asupra copiilor între anii 1980 și 1990, dar care au rămas activi ani de zile fără sancțiuni interne în cadrul ordinului. Unul dintre cei doi a locuit mult timp lângă Prevost.

Episcopia de Chicago și-a asumat ulterior responsabilitatea, oferind scuze oficiale și o despăgubire de un milion de dolari.

La sfârșitul anului 2023, doi avocați specializați au intentat procese oficiale împotriva lui Prevost și a cardinalului Cupich pentru presupusa mușamalizare a crimelor. Cardinalul neagă ferm toate acuzațiile, mai informează sursa citată anterior.

Papa Francisc și iubirea pentru fotbal

Originar din Argentina, o țară în care fotbalul este adulat la fel ca o religie, fostul papă, Papa Francisc, a crescut urmărind meciurile echipei sale de suflet, San Lorenzo, club istoric din Buenos Aires.

În cartea sa recent apărută în România, Papa Francisc mărturisea că, în urma unui jurământ, nu se mai uita la televizor de 30 de ani, așa că nu a mai văzut niciun meci de fotbal.

„În America de Sud, fiecare gol devine un golazo și are mai mulți o decât în Europa”, spunea Papa Francisc, care-și amintea, post cu post, echipa favorită argentiniană a copilăriei sale.

Mărturia apare în autobiografia „Speră”, care a fost publicată inclusiv în limba română, deși potrivit mărturisirii coautorului cărții, volumul era planificat inițial să apară după dispariția Papei.

„Mi-a plăcut întotdeauna să joc fotbal, nu conta că nu eram cine știe ce jucător. La Buenos Aires, celor ca mine li se spunea pata dura. Asta înseamnă cu două picioare stângi. Dar jucam. De multe ori eram portar.

Și ăsta e un post bun: te antrenează să înfrunți realitatea, să faci față problemelor; poate că nu știi prea bine de unde vine mingea, dar tot trebuie încerci s-o prinzi”, așa începe capitolul dedicat fotbalului dedicat de Papa Francisc în recenta sa autobiografie „Speră”, apărută în limba română la editura Polirom.