Foarte aproape de un dezastru. Steaua Bucuresti a pierdut in fata slovacilor de la Trencin, scor 2 la 3, in calificarile Ligii Campionilor. Ros-albastrii puteau fi eliminati din competitie, daca mai incasau un gol.
Steaua a castigat prima mansa, in Slovacia, cu 2 la 0. Returul, jucat pe Arena Nationala din Bucuresti, a inceput dezastruos pentru romani. Trencin a marcat prin Wesley si Bero si au restabilit echilibrul la general. Problemele nu s-au incheiat aici pentru antrenorul Stelei, Mirel Radoi. Acesta a fost nevoit sa faca 2 schimbari, deoarece Stanciu si Varela s-au accidentat. Totusi, in pauza, tehnicianul ros-albastrilor a gasit cuvintele potrivite pentru a-i motiva pe baietii sai. In minutul 57, Muniru a marcat un gol magnific.
Dupa doar 2 minute, gazdele au obtinut un penalty. Hamroun a fost faultat in careul advers, iar lovitura de la 11 metri a fost transformata de Tade. Totusi, meciul nu avea sa se incheie cu o remiza. Slovacii au dus scorul la 3 la 2, prin Moraes, si pe final au avut ocazii de a inscrie si golul calificarii, insa au ratat.
Steaua pierde in fata lui Trencin si se califica cu mari emotii, scor general 4 la 3, in turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor. Acolo, ros-albastrii vor da piept cu Partizan Belgrad, campioana Serbiei.

