În Germania, noua deținătoare a Cupei este Stuttgart. Echipa care a încheiat sezonul în Bundesliga pe locul nouă, a câștigat trofeul după 28 de ani. Stuttgart a decis soarta finalei încă în prima repriză, încheind visul frumos al campioanei din liga a treia, Arminia.
Arminia Bielefeld a vrut să scrie istorie pe Stadionul Olimpic din Berlin. Surpriza turneului, care vine din liga a treia, a dat peste un Stuttgart cu o sete mai mare de victorie, care a încheiat socotelile rapid. Din minutul 15 și până în minutul 28, Stuttgart a marcat de trei ori, Undav a reușit un gol și un assist, Stiller – două pase decisive, iar Woltemade și Enzo Millot – câte o reușită. Francezul Millot și-a completat dubla în minutul 66.
Arminia și-a apărat onoarea, marcând pe final de două ori. Așadar, Stuttgart s-a impus cu scorul de 4 la 2 și a câștigat primul trofeu al clubului din ultimii opt ani. Clubul din sudul Germaniei a câștigat a patra sa Cupă din istorie. Stuttgart și-a salvat sezonul, odată cu victoria de aseară, deoarece în Bundesliga a încheiat pe locul nouă, care nu duce în competițiile europene, însă va participa în Liga Europei, din postura de deținătoare a Cupei.