Selecționerul Mircea Lucescu pregătește o formulă complet neașteptată pentru amicalul de joi seară, de pe Arena Națională, împotriva Moldovei, de la ora 21:00. Așa cum a anunțat Lucescu, meciul va fi un vast teren de testare, cu o formulă care nu a mai jucat niciodată împreună, scrie flashscore.ro

Potrivit informațiilor citate de Digisport, în primul 11 al "Tricolorilor" vor fi introduși nu mai puțin de patru debutanți, alături de jucători cu puțină experiență la echipa națională.

Cei patru jucători care ar putea bifa primele minute în tricoul primei reprezentative sunt: Lisav Eissat (20 de ani), Kevin Ciubotaru (21 de ani), Cătălin Cîrjan (22 de ani) și Ștefan Baiaram (22 de ani).

Alături de ei, vor intra din primul minut fotbaliști cu selecții puține, precum Ionuț Radu, Bogdan Racovițan, Vladimir Screciu, Alexandru Dobre și Louis Munteanu.

Ianis Hagi va fi cel mai experimentat jucător de pe teren și va purta banderola de căpitan, așa cum a confirmat Lucescu.

Lucescu: „Amicalul încurcă foarte tare!”

Selecționerul a afirmat că nu și-a dorit acest joc-test, deoarece îi perturbă planurile pentru meciul crucial din preliminariile CM 2026 cu Austria.

Lucescu a confirmat că meciul servește exclusiv testării, deoarece prioritatea este păstrarea prospețimii titularilor pentru duelul decisiv cu Austria de duminică.

„Jucătorii care vor fi cu Austria trebuie lăsați deoparte pentru a fi proaspeți. Mă încurcă foarte tare amicalul,” a subliniat Lucescu, arătând că echipa de joi va fi una experimentală.