Suspans în finala ligii nord americane de baschet. Oklahoma City Thunder a învins-o pe Indiana Pacers și a egalat situația la general în ultimul act din NBA.

Cu vedeta Shai Gilgeous-Alexander în mare formă, autorul a 34 de puncte, Oklahoma City Thunder a obținut o victorie, cu care revine la egalitate în duelul din finala NBA în fața celor de la Indiana Pacers. În al doilea meci din ultimul act Thunder a dominat și a reușit o victorie categorică, scor 123 la 107.

Cel mai valoros jucător din NBA, Shai Gilgeous-Alexander a adunat 72 de puncte în primele două partide, starul lui Oklahoma declarând că efortul defensiv al lui Thunder a fost cheia victoriei în meciul de noaptea trecută. În plus, Oklahoma City a avut cinci jucători cu cifre duble, iar de partea cealaltă, vedeta de la Indiana, Tyrese Haliburton, a avut o prestație modestă. Meciul 3 al finalei NBA va avea loc la Indianapolis în noaptea de 12 iunie.