Universitatea Craiova a reușit prima victorie a sezonului în faza regulată a campionatului României. Gruparea antrenată de Mirel Rădoi a învins nou-promovata Argeș Pitești în etapa a doua.
După remiza cu UTA Arad din prima etapă a noii stagiuni, Universitatea Craiova a avut sete de victorie. Echipa, care a încheiat ediția trecută a campionatului pe podium, a deschis scorul, după un sfert de oră de joc, având parte de noroc. Rober Sierra a trimis mingea în propria poartă. Argeș Pitești a răspuns tăios. După câteva acțiuni bune, echipa nou-promovată a egalat. Echilibrul pe tabelă s-a menținut mai puțin de trei minute, Mihnea Rădulescu reușind să aducă craiovenii, din nou în avantaj. Aceștia au încheiat calculele în minutul 52, când Ștefan Baiaram a stabilit rezultatul final de 3 la 1.
Așadar, Universitatea Craiova a adunat patru puncte, după primele două meciuri, iar FC Argeș, care a venit din liga secundă, a rămas fără puncte. O altă nou-promovată, Metaloglobus București, a acumulat primul său punct, după ce a smuls o remiză nesperată în duelul cu Hermmanstadt, care a condus cu 2 la 0, după prima repriză. În minutul 58, Yassine Zakir a reluat cu capul o centrare magnifică și a redus din diferență, iar Dragoș Huiban a stabilit scorul de 2 la 2, după torpila trimisă la vinclul porții adverse.
Hermannstadt va încerca să obțină prima victorie, după două remize, în etapa a treia, când va da piept cu UTA Arad, în timp ce Metaloglobus va primi replica celor de la Petrolul Ploiești.