Liga profesionistă nord-americană de baschet a reuşit pariul său de a revitaliza tradiţionalul meci anual al vedetelor din NBA - All-Star Game - cu un nou format, „Statele Unite contra Restul Lumii”, transmite eurosport.ro. 

Echipa "USA Stars" a câştigat duminică seară, în Intuit Dome din Inglewood, o suburbie a metropolei Los Angeles, cea de-a 75-a ediţie a evenimentului All-Star Game, disputată sub forma unui mini-turneu cu trei echipe, învingătorii fiind conduşi de Anthony Edwards (Minnesota Timberwolves), desemnat MVP după ce a marcat 32 de puncte în trei meciuri de câte 12 minute.

După ani de spectacol mai puţin atractiv generat de un meci între două echipe, în mod tradiţional Est contra Vest, seara anuală de gală a baschetului nord-american şi-a găsit un nou suflu.

"USA Stars" a câştigat cu 37-35 primul meci în faţa echipei "Team World", pentru care vedeta franceză Victor Wembanyama, pentru prima oară titular la un All-Star Game, a înscris 14 puncte în primul meci, iar apoi 19 puncte în al doilea meci.

"Team World" a fost însă eliminată de echipa "USA Stripes" condusă de Kawhi Leonard (Los Angeles Clippers), autor a 31 de puncte.

După faza grupelor, finala a revenit "USA Stars", echipa lui Anthony Edwards, Cade Cunningham şi Tyrese Maxey, care s-a impus cu 47-21 în faţa formaţiei "USA Stripes", echipa superstarului LeBron James, în vârstă de 41 de ani.

Mai multe celebrităţi au fost prezente la Intuit Dome, printre care fostul preşedinte american Barack Obama şi soţia sa Michelle Obama, legenda baschetului Julius Erving, prinţul Harry şi Megan Markle sau actriţa Teyana Taylor.

Damian Lillard, câştigător pentru a 3-a oară a concursului de 3 puncte! Concursul de slam, mare fail

Damian Lillard, 35 de ani, de la Portland Trail Blazers, a câştigat concursul de aruncări de 3 puncte de la All Star Game, pentru a treia oară, după ce ieşise învingător în 2023 şi 2024.

Deși nu joacă în acest sezon din cauza unei accidentări grave, veteranul și-a arătat măiestria și a intrat în categoria selectă a jucătorilor cu 3 succese în renumitul concurs din cadrul week-end-ului All Star.

Foarte aşteptat în acest weekend a fost concursul de slam dunk, deşi la startul lui nu s-a aflat Mac McClung, cel care a câştigat concursul în ultimii 3 ani. Point guardul de 27 de ani, care nu evoluează în NBA, aduce mereu slamuri spectaculoase, în care inovează, şi, deşi decizia de a nu mai concura a părut că îi aparţine, în spatele ei pare să fie o directivă "venită de sus".

În absenţa lui, a rezultat un concurs de slam dunk mai slab ca niciodată, mulţi considerându-l cel mai slab din istorie. Keshad Johnson (Miami Heat) s-a impus, după o primă rundă în care nu a strălucit, pentru ca în finală să beneficieze de faptul că jucătorul lui San Antonio Spurs, Carter Bryant, a ratat al doilea slam.