Victorie de senzație pentru Naomi Osaka la Mastersul de la Montreal. Nipona a anulat trei mingi de meci și s-a calificat în șaisprezecimi.

Naomi Osaka a oferit un nou moment memorabil pe terenul de tenis, reușind să o elimine pe favorita numărul 13, Liudmila Samsonova, în turul secund al turneului WTA 1000 de la Montreal. Rusoaica a fost însă o nucă tare.  Samsonova a câștigat primul set cu 6 la 4 și a fost apoi la un pas de victorie, beneficiind de trei mingi de meci în game-ul zece al actului doi. Osaka a salvat incredibil toate șansele adversarei și a dus setul în tie-break, pe care l-a câștigat, iar apoi în decisiv, fosta lideră mondială s-a impus cu 6 la 3, într-o partida ce a durat puțin peste două ore și jumătate.

Ajunsă la 27 de ani, Osaka încearcă acum să reconstruiască drumul spre vârf și o va întâlni în șaisprezecimi la Mastersul canadian pe letona Jelena Ostapenko.

Între timp favoritele merg și ele mai departe. Campioana de la Wimbledon, poloneza Iga Swiatek, favorita 2 de la Montreal, a avut un meci destul de ușor în fața chinezoaicei Guo Hanyu, de care a trecut cu scorul de 6 la 3 și 6 la 1.

Iar favorita 3, americanca Jessica Pegula a avut nevoie de puțin peste o oră și jumătate, pentru a o învinge cu 7 la 5 și 6 la 4, pe tenismena din Grecia, Maria Sakkari.

Campioana Mastersului din Montreal va încasa un premiu de 750 de mii de dolari și își va adăuga 1000 de puncte în topul mondial.