Lionel Messi a fost, din nou, eroul echipei Inter Miami. Superstarul argentinian a semnat o dublă și o pasă decisivă pentru echipa sa, care a întors soarta dublei manșe din sferturile Ligii Campionilor CONCACAF și s-a calificat în penultimul act.

Inter Miami a pierdut cu 0 la 1 prima manșă a bătăliei cu FC Los Angeles și a început prost returul de acasă. Oaspeții au preluat conducerea în minutul nouă, așa că diferența generală era de două goluri. Cu fostele staruri ale Barcelonei: Messi, Suarez și Alba, pe teren, Inter nu și-a permis să renunțe și a încercat să revină. 

Căpitanul Leo Messi a jucat în regim de supererou. Argentinianul a avut un gol anulat din lovitură liberă în minutul 31, după care a înscris cu un șut formidabil, venit în urma unei combinații cu prietenul său, Luis Suarez.

Cei doi au dirijat atacurile clubului din Miami, iar Messi a oferit pasa decisivă la golul lui Redondo. Ceva mai târziu, deținătorul a opt Baloane de Aur a centrat perfect la reușita lui Suarez, care a fost, din nou anulată de sistemul VAR, însă în minutul 84 Messi a adus victoria pentru Inter, marcând dintr-un penalty.

Messi a înscris sau a pasat decisiv în aproape toate meciurile actualului sezon, adunând opt reușite și trei assist-uri în nouă dueluri. Inter Miami a trecut de Los Angeles cu scorul general de 3 la 2 și va juca în semifinalele Ligii Campionilor din

America de Nord și Centrală contra unui alt club american, Vancouver Whitecaps. Câștigătoarea bătăliei dintre liderele celor două conferințe din MLS se va bate pentru trofeu cu o formație mexicană, Cruz Azul sau Tigres.