Vise spulberate pentru româncele Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian la turneul WTA de la Osaka. Astăzi cele două au ratat calificarea în marea finală a Openului japonez.
Parcursul excelent al Soranei Cîrstea la turneul WTA 250 de la Osaka s-a încheiat în semifinale. Românca a fost învinsă în trei seturi de favorita numărul 4 a competiției, Leylah Fernandez. Canadianca s-a impus după o luptă intensă de aproape 2 ore. Leylah Fernandez a început perfect și a câștigat primul set cu 6 la 1, dar românca Sorana Cârstea a avut puterea să revină în actul secund pe care l-a închis la 6 la 2, trimițând partida în decisiv.
Setul al treilea a fost cel mai echilibrat, iar Sorana Cîrstea a preluat rapid conducerea cu 3 la 1. Dar Leylah Fernandez - fostă finalistă la US Open în 2021, a reacționat imediat. Canadianca a câștigat trei game-uri consecutive și a preluat conducerea cu 4 la 3. Deși românca a reușit să egaleze cu Leylah Fernandez a realizat un break decisiv și apoi a închis meciul pe propriul serviciu.
După Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian a ratat calificarea în finala de la Osaka, fiind învinsă de jucătoarea de 18 ani din Cehia, Tereza Valentova. Meciul, care s-a întins pe durata a două ore și 43 de minute, a fost un adevărat thriller. Românca a reușit să câștige primul set la tiebreak, dar setul secund i-a revenit cehoaicei cu 6 la 4, care a reușit să gestioneze mai bine momentele cheie. Setul decisiv i-a aparținut în totalitate tinerei Valentova. Aceasta a început în forță, obținând rapid un break pe care nu l-a mai cedat. La 5 la 3, cehoaica a mai reușit un break pe serviciul româncei, punând capăt meciului.
Tereza Valentova va juca în finala de la Osaka contra canadiencei Leyla Fernandez, campioana urmând să-și adauge 250 de puncte în topul mondial și să câștige un cec de peste 30 de mii de euro.