Potrivit harţii realizate de Neil R Kaye de la Met Office, Institutul Climatic Britanic, Africa este de doua ori mai mare decât cele doua continente menţionate, iar India este mai mare decât Peninsula Scandinava.
Pâna acum, se folosea o harta globala bazata pe proiecţia Mercator, facuta în anul 1956 pentru a-i ajuta pe navigatori, dar acum exista discrepanţe faţa de aceasta, relateaza thesun.co.uk
Pe vechea harta, Groenlanda şi Africa apar aproximativ de aceeaşi marime, Alaska pare mai mare decât Statele Unite, iar Antarctica apare şi ea mult mai mare decât celelalte continente. În noua reprezentare, ţarile din emisfera nordica sunt mai mici decât în reprezentarea precedenta.
Harta a fost creata dupa introducerea datelor de la Institutul Climatic Met Office în programul Ggplot, pentru programare statistica, susţine creatorul ei. A fost folosita o proiecţie stereoscopica, modalitate de transpunere a unei sfere într-un plan drept iar latitudinea şi longitudinea a fost centrata pentru fiecare ţara în parte pentru realizarea harţii finale.
Sursa foto: reddit.com


