Autoritatile nigeriene au raportat luni primul deces cauzat de noul coronavirus, in contextul in care cea mai populata tara a Africii, cu 200 de milioane de locuitori, a inregistrat in ultimele zile o crestere puternica a numarului de cazuri de infectii, informeaza AFP.
"A fost inregistrat primul deces provocat de COVID-19", a anuntat Agentia nigeriana pentru controlul bolilor (NCDC) pe contul sau de Twitter.
"Este vorba despre un barbat de 67 de ani, care s-a intors in Nigeria dupa ce a fost spitalizat in Anglia", precizeaza acelasi mesaj oficial. Starea de sanatate a pacientului a fost agravata de diabet, iar barbatul a facut si chimioterapie, au adaugat reprezentantii NCDC.
NCDC a raportat luni dimineata 36 de cazuri de COVID-19, marea majoritate fiind confirmate in Lagos, un megalopolis tentacular cu 20 de milioane de locuitori.
Nigeria si-a suspendat toate cursele aeriene internationale, a inchis scolile si a limitat adunarile publice la cel mult 50 de persoane in mai multe state federale ale sale.
Tara africana este deosebit de vulnerabila din acest punct de vedere prin prisma densitatii populatiei din megalopolisurile sale - unele dintre cele mai mari din lume -, milioanelor de persoane stramutate in urma unor conflicte armate, in special in nordul sau, si unui sistem de sanatate extrem de precar.
Africa a raportat deocamdata doar 1.300 de cazuri confirmate si 40 de decese, potrivit unei numaratori efectuate de AFP sambata seara, o cifra mult mai mica decat cele anuntate pe celelalte continente. Numeroase institutii sanitare mondiale si ONG-uri internationale s-au declarat ingrijorate de numarul redus de teste realizate pe "continentul negru" si de lipsa structurilor sanitare.