Incaierare cu epoleti la Orhei. Patru politisti si cativa tineri s-au batut pe o strada din oras. Baietii spun ca oamenii legii ar fi fost cei care i-au agresat. La randul sau politia sustine ca unul din tineri s-a urcat beat la volan si desi a fost somat nu s-a oprit iar atunci cand au incercat sa il retina, prietenii sai au sarit la bataie. Incidentul a fost filmat de un amator.
Potrivit barbatului, acesta impreuna cu alti trei prieteni de-ai sai ar fi stat seara la o terasa din oras. Dupa ce ar fi servit cate o bere, acestia ar fi pornit spre casa. Pentru ca tanarul consumase alcool acesta si-ar fi rugat un prieten care nu bause sa conduca masina sa.
Stefan SIMCOILO: “Noi cand am ajuns de pe ambele drumuri au venit doua masini cu girofarurile pornite si au inceput sa ne bata. Mie mi-au spart capul cu catusele da prietenilor mei nu le dadeau voie sa iasa din masina.”
Daniel MANDRU: “Eu eram la volanul masinii, eu nu bausem nimic. Ei nu mi-au dat voie sa ies din masina. Au blocat usa si tineau pistolul spre noi.”
Cand a auzit galagie mama tanarului a iesit in drum si a inceput sa filmeze. Femeia spune ca si ea ar fi fost agresata de politisti.
Viorica SIMCOILO: “Imi bateau baiatul de fata mea, eu am luat si l-am dat la o parte in ograda ca era plin de sange. Ei spuneau ca el a sarit din masina si s-a lovit cu capul de teava asta, da teaba era sub masina. Cum putea el sa se loveasca de ea?”
Cristina MUSTEA: “Eu am auzit galagie si cand am iesit el era plin de sange, eu ii intrebam, pentru ce, dar nu spuneau nimic.”
Politia spune ca toti tinerii erau in stare avansata de ebrietate si au fost urmariti de echipajul de patrulare deoarece la somare nu s-au oprti.
Irina BURDUJAN, OFITER DE PRESA IP ORHEI: “Automobilul a fost observat de catre angajatii Inspectoratului de Patrulare ca automobilul era condus haotic. Politia a incercat sa-i opreasca, acestia insa au accelerat.”
Totodala politia spune ca tanarul plin de sange nu a fost agresat in timpul retinerii si ar fi fost lovit cu o sticla in cap dupa ce anterior s-ar fi batut cu cineva. Oamenii legii au depus o plangere la Procuratura pentru ca ar fi fost agresati de cei cinci tineri. Tanarul care sustine ca a fost batut de politie a facut la fel.