Un nou scandal bisericesc, de aceasta data la Negureni, Telenesti. Dupa ce i-a fost luata parohia pentru ca ar fi furat din biserica, preotul de la Negureni a continuat sa oficializeze slujbe in cladirea unui fost magazin, fiind sustinut de un grup de enoriasi, scrie ZdG.md.

Slujbele însa nu au mai putut continua, pentru ca atât preotul, cât si enoriasii, au fost dati afara din încaperea în care avea slujba de catre primar si politisti. În timp ce Mitropolia îl acuza pe parintele Veaceslav Morari de nesupunere canonica, preotul sustine ca a fost dat afara din biserica pentru ca nu a platit taxe Mitropoliei si pentru ca nu este de acord cu politica Mitropoliei.

Scandalul a început în septembrie curent, atunci când o comisie a Mitropoliei a patruns în biserica si a constatat lipsa mai multor bunuri. Respectiv, s-a luat o decizie prin care preotul Veaceslav Morari a fost scos din paroh, iar în locul acestuia a fost chemat un alt preot din satul vecin.

[...]

„Eu nu vreau sa le dau nici macar o copeica, pentru ca în conducerea bisericii toti sunt businessmeni, nu mitropoliti. De asta m-am lepadat de ei”, povesteste preotul.

Pentru ca nu mai poate sluji în biserica din sat, preotul a oficializat o slujba într-o încapere din comuna, în cladirea unui fost magazin, de unde a fost însa scos fortat de politie. Unul dintre locuitorii comunei ne-a expediat si o secventa video în care primarul le cere enoriasilor sa paraseasca magazinul în care avea loc slujba tinuta de preotul Veaceslav Morari.

„Primarul comunei, împreuna cu un grup de consilieri au mers la biserica din sat si au somat preotul sa iasa din biserica si i-au pus interdictia de a oficializa slujbe în acea biserica. Preotul, fiind sustinut de enoriasii din sat, a primit acceptul proprietarului unui magazin, sa se foloseasca de încaperi si sa oficializeze slujbe. Sâmbata trecuta, primarul si politia au dat buzna peste oameni în timpul slujbei, iar politistii au evacuat fortat oamenii din încapere, chiar daca aceasta e o proprietate privata. Eu am fost împuternicit de proprietar printr-o procura sa gestionez acel bun. Politia nu a tinut însa cont de acest lucru si a pus lacate la poarta, iar la usa a aplicat un sigiliu”, ne-a comunicat Ion Popa, un locuitor al comunei.

De cealalta parte, primarul de Negureni, Grigore Munteanu, sustine ca preotul ar fi furat mai multe icoane, clopote si vesminte. Cât tine de magazinul în care preotul oficializa slujba, primarul spune ca încaperea îi apartine: „Magazinul e a unui SRL cu care am facut un contract, dar e un litigiu de societate. Încaperile erau grevate, iar preotul nu avea dreptul sa intre. Ei au stricat sase lacati si au intrat acolo, iar politia de la Telenesti a deschis si un dosar pentru patrundere ilegala”.

 Preotul Veaceslav Morari spune însa ca magazinul nu îi mai apartine primarului, ci unui om de afaceri, pe care primarul l-a dat în judecata în urma încheierii unui contract de vânzare-cumparare între cei doi.

Parintele crede ca totul ar fi pornit si din motivul ca primarul a aflat ca el are de gând sa candideze la Primarie: „El tare se teme de asta, pentru ca stie ce autoritate am eu în sat si ce autoritate are el”.


CITESTE MAI DEPARTE PE ZDG.MD