De dragul inaugurarii, pentru câteva ore, şi primavara a venit. Cel de-al doilea grup sculptural din cadrul proiectului Sculpturi care te privesc în ochi a fost inaugurat la Valea Morilor, în imediata apropiere de scarile rotondei. Compoziţia muzicala a lui Jerry Goldsmith, acel intro de la Universal Pictures care în copilarie ne sugera ca la TV începe un film bun, „vjâul” şi „pacul” tinerilor de pe longboarduri, toate au fost sincronizate în momentul în care cele doua sculpturi au fost oficial dezvelite şi prezentate lumii adunate în jur.

Doi tineri, o fata cu dreaduri pe un longboard şi un baiat cu ochelari pe cap ce o ţine de mâna fie în clipa în care tânara îşi pierduse echilibrul, fie pentru ca, pur şi simplu, a vrut sa o ia de mâna sau invers, a fost iniţitiva ei – versiuni pot fi multe şi cred ca vor fi, cert e ca sculpturile au dinamica, prind un moment anume.

Angela Braşoveanu, câstigatoarea concursului de proiecte lansat de Berea Chisinau mi-a povestit mai multe despre sculpturile date, compromisuri, mesaje şi controverse.

Doream sa ne detaşam de ideea de istoric, mareţ, lucrari cu voievozi, scriitori etc. Voiam sa pornim de la om, de la un mesaj pozitiv, unul care sa uneasca, pentru ca noi suntem foarte dispersaţi. Toata lumea uraşte pe toata lumea în oraşul acesta, şi pe FB, şi la ştiri, şi în strada. Aşa ca am decis sa alegem un mesaj poate nu atât de „mareţ”, dar inspirat din sentimente pe înţelesul tuturor, ca prietenia, iubirea...

În orice oraş sunt aşa gen de statui, începând cu baieţelul din Bruxelles care face pipi pâna la iguanele din Amsterdam care lâncezesc la soare.

Evident ca aş fi vrut ceva mai revoluţionar, dar discutând cu toata echipa am decis ca cel mai bine e sa pornim de la lucrari care sa fie înţelese de toata lumea şi treptat, treptat sa ajungem la ceva mai sofisticat, simbolist.

Caţelul era din start în compoziţie, iar eu am insistat sa fie anume o taxa

În primul rând din punct de vedere practic, ea e compacta, respectiv se cheltuie mai puţin material, în al doilea rând taxa e o rasa chiar dragalaşa, şmechera, nu e umila, se înscrie perfect în anturajul celor doi.

A fost puţin greu sa gasim spaţiul unde sa fie amplasate sculpturile, deoarece era important sa fie camere de supraveghere.

Pâna la urma ne-am oprit la acest loc, deoarece în ultimi ani chiar a devenit foarte popular. Lumea vine sa faca sport, sa se plimbe cu animalele de companie, e un loc cât de cât îngrijit.

Petru Glavan, un tânar nici prea serios, nici prea boem, dar cu o simplitate şi un soi de teen spirit care atrage oameni de toate vârstele este autorul lucrarii şi, totodata, prototipul baiatului. Petru mi-a povestit cum a decurs procesul de creaţie, cât de provocator şi complicat e, mai ales când tu şi prietena ta sunteţi prototipurile.

Pygmalion şi Galateea sau fix aşa, doar ca invers

Petru Glavan

La început am facut schiţa pe foaie, dupa aceasta o schiţa mica din plastilina (15-20 de cm) ca sa studiem dinamica, mişcarea, dupa aceasta am pregatit o carcasa în marime naturala şi am facut fotografii mari ale modelelor (adica ale mele şi prietenei).Nu am salvat proporţiile fix în fix. Nu m-aş bucura daca zi de zi lumea care umbla pe aici ar fi pus mâinile peste tot...

Ce ţine de longboarduri, e un detaliu inspirat din aspiraţii reale, dar la care dupa o vara de lucru am renunţat.

Am vrut sa cumpar vara trecuta longboarduri şi împreuna cu Natalia, prietena mea, sa practicam acest sport, dar lucrând asupra sculpturilor se pare ca mi-a trecut pofta, am înţeles ca dupa o vara de lucru asupra acestui proiect sunt chiar satul de acest sport.

Prietena lui Petru, Natalia, o fata mignona cu un fular ce se asorteaza perfect cu geaca lui Petru, mi-a povestit mai multe despre procesul de lucru şi soarta de a fi muza, macar şi pe o vara.

Petru vede în mine idealul. La început am facut fotografii, însa lipsea dinamica, aşa ca a trebuit sa pozez ore în şir. Poziţia nu-i una comoda, ma dureau muşchii, îmi tremurau picioarele, ziceam ca nu mai pot.

Fata e îmbracata cam aşa cum ma îmbrac şi eu vara. Ce ţine de par, eu i-am sugerat sa faca ceva mai special, cum ar fi nişte dreaduri. Proporţiile nu au fost respectate, deoarece prima varianta realizata fix în fix nu arata bine... deloc bine. Eu fiind de statura mica, privind în ansamblu, cam te ducea gândul la pedofilie...

Aşa ca au fost alungite picioarele şi acum arata mult mai bine. Mulţi sculptori, prieteni ziceau ca formele fetei sculptate sunt mai puţin reuşite, prototipul arata mult mai bine... Erau multe glume de acest gen.

Sau se întâmpla sa îi spun ca m-a facut urâta, ca gura e prea mare, ca trebuie sa modifice... Deşi lucra Petru, oboseam şi eu, a fost o vara dedicata doar acestei sculpturi.

Apropo, încalţamintea baiatului a fost turnata chiar dintr-o pereche de pantofi ai lui Petru. Mai pe scurt, au fost câteva jertfe în numele artei, a încheiat Natalia.

Vasile Sitari, coordonatorul proiectului, a fost cel care a aprobat schiţele din cadrul concursului, i-a recomandat pe Pavel (autorul complexului sculptural de pe strada pietonala) şi Petru, şi tot el a asistat, participat la realizarea lucrarii.

Cuplurile sculpturale de acest gen nu trebuie sa fie pretenţioase. Ele sunt temporale, ele singure îşi fac istoria, creeaza legende urbane, niciodata nu ştii cât timp se vor pastra în istoria oraşului, a marturisit Vasile Sitari.

La primavara/vara urmeaza sa fie instalat şi un longboard. Fiind o construcţie mai uşoara, pentru a evita participarea acestuia la tradiţia de hai „ş-om arunca banci în lac” s-a decis ca vara, când în parc e un flux mare de oameni, are mai multe şanse sa nu fie deteriorat sau chiar distrus complet. Aceleaşi îngrijorari le aveau şi în raport cu taxa, dar pâna la urma s-a mers la risc. Speram ca nu va paţi nimic, mai ales ca şi ea are un prototip, şi anume cel al taxei Ambasadorului Poloniei, Excelenţei Sale, Artur MichaÅ‚ski.

Un detaliu special şi oarecum înduioşator sunt braţarile identice pe care le au cele doua sculpturi, doua braţari identice cu cele purtate de Petru şi Natalia.

Cât timp discutam cu cei prezenţi la inaugurare, complexul sculptural deja începuse sa-şi traiasca viaţa de sine statator. Oamenii îşi faceau fotografii alaturi de cei doi tineri, imitau poziţia lor, copiii calareau taxa aşa cum generaţia mea calarea leii din parc sau pe cei de la Sala cu Orga, dovada fiind sutele de fotografii ş.a.m.d.

Cel mai probabil, şi de aceasta data, complexul sculptural va stârni multe discuţii şi reacţii negative. Pentru a uşura misiunea analiştilor, aici sunt câteva idei ce pot fi dezvoltate:

# posteriorul fetei care se zice ca va aduce noroc celui care-l atinge;

# ochelarii de pe cap ai baiatului – un exemplu de lipsa de gust estetic, înapoiere şi promovarea unor obiceiuri estice care ne fac de ruşine în Occident;

# fata care pare sa cada de pe longboard, dar este salvata de baiat. Prin urmare, o imagine ce ar sugera fragilitatea femeii, incapacitatea acesteia de a fi independenta, promovarea imaginii de prinţesa, care într-un moment de pericol este salvata de un barbat adevarat.

Lista urmeaza sa fie reînnoita. Nu de alta, dar baiatul are la mâna un ceas, respectiv timpul îşi va spune cuvântul.

Tempora mutantur et nos mutamur in illis.

*Acest articol este un produs comercial