Accident tragic in raionul Rascani. Un barbat de 27 de ani s-a izbit violent cu automobilul intr-un copac si a murit pe loc.
Tragedia a avut loc noaptea trecuta in jurul orei 1. Potrivit politiei, soferul automobilului de marca Vaz, circula cu viteza mare prin orasul Rascani si a ajuns intr-un copac de pe marginea drumului. In masina se mai afla un tanar in varsta de 25 de ani, care a fost descarcerat, iar ulterior transportat la spital. Oamenii legii spun ca cei doi ar fi fost in stare de ebrietate, intrucat in masina au fost gasite sticle de bere.