La 101 ani de la Revolutia Bolsevica, Rusia a reconstituit din nou parada care s-a desfasurat acum 77 de ani la Moscova. In jur de cinci mii de persoane intre care cetateni, dar si militari au marsaluit in Piata Rosie. Evenimentul a fost menit sa le aminteasca rusilor momente eroice din istoria tarii.


Parada a inceput dimineata, cand cativa militari au purtat drapelul Rusiei si al Moscovei sub muzica orchestrei militare. Ulterior, in Piata Rosie au marsaluit in jur de cinci mii de oameni, printre care cavaleria regimentului prezidential, companii istorice ale Ministerului apararii si reprezentanti ai cluburilor pentru istorie militara. 

Au fost implicate si in jur de 35 de unitati de tehnica militara, iar la tribunele pentru oaspeti au fost invitati in jur de sapte mii de oameni, inclusiv veterani ai celui de al doilea razboi mondial. 

Ceea ce s-a intamplat astazi a fost o reconstituire a paradei din 1941. Atunci se implineau 24 de ani de la Revolutia Bolsevica si in plina desfasurare al celui de-al doilea razboi mondial, Stalin a decis sa organizeze o parada militara.

Se intampla in timp ce Moscova era asediata de trupele hitleriste. Evenimentul de atunci a avut o conotatie psihologica puternica menita sa ridice moralul soldatilor si al rusilor de rand. Incepand din 2005, parada este reconstituita anual pe data de sapte noiembrie.