Au mai ramas zile numarate pana la Paste, asa ca aproape la orice casa are loc marea curatenie. Cei care sunt de parerea ca timpul e prea pretios ca sa-l irosesti pe facut ordine, apeleaza la firmele de cleaning. Oamenii de la tara insa, spun ca nu-si permit un asemenea lux.
Aceasta femeie are o casa la sol in capitala si cum este mult prea ocupata, aceasta a chemat in ajutor o firma de curatenie.
PROPRIETARA CASA: “Eu trebuia sa fac toata treaba asta intr-o saptamana.”
De la spalatul canapelelor si pana la stersul prafului, de toate au grija angajatele acestei firme.
“Acum avem tot mai multe doamne de afaceri si nu-si permit ele sa stea sa faca ordine.”
Insa cum timpul costa, stapana casei va trebui sa scoata din buzunar in jur de cinci mii de lei.
PROPRIETARA CASA: “In schimb, se face mai calitativ.”
Si cum suntem in alte timpuri, acum gospodinele nu mai stau cu peria in mana pentru a curata covoarele. De ele are grija aceeasi firma de curatenie.
Dupa ce covoarele au fost batute, apoi inmuiate, acestea sunt spalate.
Urmeaza ca acestea sa fie scurse si puse la uscat.
Reprezentantii companiei spun ca acum solicitarile au crescut dublu fata de o perioada obisnuita.
Ion GORGOS, REPREZENTANT FIRMA DE CLEANING: “Dureaza pana la doua zile. Toate etapele sunt importante in curatarea covorului. Facem si livrare la domiciliu.”
Nu au sarit peste pregatirile de Pasti nici gospodinele de la sate. Doar ca aici nici pomina de firmele de cleaning. Matura si peria pot inlocui orice specialist in domeniu.
“Nu ne permitem noi asa ceva.”
“Am doua fete, ma mai ajuta.”
Iar daca femeile trebaluiesc prin casa, barbatii cu grija de curti.
“Dam cu var, sa fie ca in Europa.”
Lilia CARAUS, REPORTER PRO TV: “Se pare ca locuitorii din Horesti au grija nu doar de propriile case si curti. Aici se face ordine si pe strazile localitatii.”
Maine va fi vinerea seaca, numita si vinerea neagra. Potrivit traditiei in aceasta zi se fac ultimele pregatiri pentru Pasti, fiind gatite si majoritatea bucatelor.