Au fost atat de impresionati de "Avatar" incat au decis sa-si numeasca copiii dupa numele personajelor din celebra pelicula! Este vorba despre fanii din Statele Unite, care s-au aratat de-a dreptul incantati de nume precum Neytiri sau Pandora.


Pandora, insula pe care se intampla actiunea filmului, ocupa primul loc in optiunile fanilor, la capitolul nume pentru viitoarele odrasle. La fel de placute sunt si Neytiri, numele printesei razboinice Na’vi, si Toruk, numele creaturii zburatoare.

"Avatar" a luat Globul de Aur pentru cea mai buna drama , care il plaseaza pe trambulina spre Oscarul pentru cel mai bun film. Pelicula a costat 500 de milioane de dolari si a adus pana in prezent incasari de 1,3 miliarde. A starnit insa si controverse despre presupusul sau impact negativ asupra psihicului spectatorului.