O punga imensa cu apa, in loc de tavanul extensibil. Cu aceasta surpriza neplacuta s-a trezit o femeie, care locuieste la ultimul etaj al unui bloc din capitala. In urma ploilor din weekend, spune ca si peretii locuintei i s-au imbibat cu apa. Ea sustine ca de vina este acoperisul cladirii, care ar fi fost construit necalitativ. Acum ii cere despagubiri administratorului.

Loreta LISNIC, REPORTER PRO TV:Din cauza apei imbibate in pereti de la intrare te intampina un miros intepator. Ploile din ultimele zile au adus pagube imense proprietarilor acestui apartament. Podul arata ca din filmele fantastice. Aici s-a format o bula cu apa gata sa se sparga in orice moment.” 

”Este exact pe led. Poate sa faca un scurt circuit. Cat i trebuie sa ia foc. Cine raspunde daca arde casa.”

 Proprietara apartamentului este stabilita peste hotare, iar in locuinta ei stau niste chiriasi. Acestia au fost plecati pentru cateva zile, iar cand s-au intors au avut parte de o surpriza neplacuta. Apartamentul aflat la ultimul etaj al blocului a fost inundat.

Tavanul extensibil din dormitor s-a umplut cu apa, iar tapetele au inceput sa se descleie. In bucatarie, fiind un pod obisnuit, apa s-a scurs pe pereti pana s-a imbibat in podea.

“Puteti observa petele care sunt. Covorul este tot ud, de la el miros. Usa nu se inchide pentru ca este umflata, aici se vad saruri de la apa.” 

 Femeia spune ca este pentru a doua oara in ultimele saptamani cand pateste una ca asta. Totul din cauza ploilor. Prima data a chemat un specialist sa scoata apa adunata in tavanul extensibil, serviciu pentru care a platit 500 de lei.

”Prin gaurile de la leduri au scos. Cu un aparat special si se da la loc. Sunt fire de lumina si e periculos."

 Tot atunci s-a plans la administratorul blocului, care a spus ca va repara podul. Azi a mers sa-i ceara din nou socoteala.

”Au spus mergeti acasa ca data viitoare nu o sa va ploua in cap. Data trecuta au spus ca noi deja am reparat. Nici nu au venit macar sa vada ce este.”

Femeia se gandeste ca acum trebuie sa schimbe toata reteaua electrica, deoarece dupa primul caz au inceput sa apara probleme la prize.

”Nu putem sa achitam dupa fiecare ploaie cate 500 de lei. Problema cu lumina a aparut dupa primul caz. Se aprinde, se stinge, la priza se face scrut circuit.”

 Proprietara a facut reparatie in apartament acum 4 ani si totul este aproape ca nou.

”Credem ca administratia trebuie sa suporte cheltuielile, pentru fire, pentru apa scoasa din tavan.”

 Femeia sustine ca si vecinii s-au plans ca apa le-a ajuns in casa, in urma ploilor. Administratorul nu a fost de gasit la oficiu. Contactat telefonic acesta a spus ca a fost in concediu medical si a inchis.