Politicienii moldoveni trebuie sa fie mai rezervati in declaratii cand este vorba de problemele de delimitare a teritoriului dintre Moldova si Ucraina. De aceasta parere este viceministrul de externe, Andrei Popov care a prezentat astazi un set de documente privind cedarile teritoriale pe care Moldova le-a facut in ultimii ani Ucrainei.
Andrei Popov sustine ca in timpul apropiat Moldova va ceda terenul de sub traseul de la Palanca. Asta dupa ce acum noua ani, Chisinaul a predat Kievului portiunea de drum. Pentru ca locuitorii din Palanca sa poata folosi terenul ce se afla dupa traseu, Chisinaul da asigurari ca vor fi create patru treceri de pietoni. Viceministrul sustine ca aceste prevederi au fost semnate in timpul guvernarii comuniste, iar actuala conducere nu face decat sa respecte angajamentele asumate anterior.
Reactia lui Popov vine dupa ce ieri deputatii comunisti au acuzat guvernarea ca a cedat nejustificat terenuri in favoarea Ucrainei cauzand prejudicii de milioane statului.