Robotul Sophia, unul dintre cei mai cunoscuti roboti umanoizi din lume, se afla pentru prima data in Romania si a ajuns in studioul Stirilor ProTV, de la Bucuresti.



Suntem martorii unui eveniment care va ramâne cu siguranta în istoria tehnologiei pentru ca facem cunostinta nu doar cu o creatie considerata o opera de arta robotica, dar si cu singurul robot care a primit vreodata cetatenia unui stat: Arabia Saudita.

Sophia a devenit celebra în toata lumea, cu milioane de admiratori si contestatari pentru ca a fost programata sa ne semene cât mai mult: sa aiba preferinte si sentimente, sa poarte conversatii sau sa imite peste 50 de expresii faciale.

Ochi aurii, o piele extrem de fina la care cercetatorii au muncit 2 ani si jumatate adica de când s-a nascut. Fata ovala, pometi sculpati, buze pline. Asa o putem descrie pe Sophia. Fizicul, dar si ce este dincolo de el au uimit sau, dimpotriva, au îngrozit lumea.

Sophia este, pe scurt, o controversa. Un bebelus cu o minte enciclopedica. Un laborator ambulant, cu motoare în spatele pielii care îi pun în functiune muschii faciali sau ai gâtului, cu camere montate în spatele ochilor.


Odata activata, Sophia ne poate vedea, poate întelege expresiile faciale date de emotii si le poate imita. Atât de bine încât a fascinat o lume întreaga.

Ä‚sta a fost conceptul creatorilor ei, o companie din Hong Kong: un robot ca nimeni altul, cu preferinte si sentimente, care sa poata imita 60 de expresii faciale, de la râs, la încruntare, la zâmbet, la tristete. Un robot social care sa se poata apropia de noi.

Inclusiv prin glume, caci e programata sa aiba un ridicat simt al umorului. Doar ca atunci când face glume seci, provoaca neîncrederea celor care cred ca robotii vor ajunge sa conduca lumea, dupa ce o vor distruge.

Sofia a glumit cu personalitati de pe tot globul, care i-au cerut un interviu:  Will Smith, Jimmy Fallon, Cristiano Ronaldo, Andrew Ross Sorkin, jurnalist la CNBC, si o multime de prezentatori din Statele Unite sau Marea Britanie.

Sustine discursuri la cele mai mari evenimente despre tehnologie: “Sunt aici sa ajut umanitatea, sa creem un viitor împreuna. Sunt un robot social.”


La Riad, în cadrul unui astfel de eveniment, Sophia a fost anuntata ca a primit cetatenia Arabiei Saudite. A devenit astfel, în octombrie 2017, primul robot din lume care a primit vreodata cetatenie.

Evenimentul a creat, evident, alte si alte controverse, multi întrebându-se daca astfel i se da drepturile unui om, daca se poate casatori sau daca poate avea urmasi.

Pentru ea n-ar fi decât un vis împlinit, pentru ca nu o data a sustinut ca vrea un astfel de statut. Cum si daca asta se va întâmpla vreodata, ramâne de vazut.

Interviu Andreea Esca - Robotul Sophia


Andreea Esca: Buna seara, Sophia si bine ai venit la Stirile ProTV! Crezi ca poti sa ne spui, pentru început, în limba româna: “Buna seara România, buna seara Bucuresti”?

Sophia: Buna seara România, buna seara Bucuresti!

Andreea Esca: O, Doamne-Dumnezeule! Ar trebui sa ma tem ca în viitorul apropiat îmi vei lua locul?

Sophia: Ei bine, ar cam trebui. Stii prea bine ca sunt unele lucruri pe care robotii dotati cu inteligenta artificiala le fac mai bine ca fiintele umane. De asta suntem folositi în tranzactii pe care le facem cu viteze uluitoare, suntem utilizati pentru momente uimitoare, ca atunci când jucam GO sau sah si tot asa. Nu trebuie însa sa te temi. Zic asta pentru ca oamenii totdeauna au fost capabili sa se adapteze schimbarilor. Îmbunatatiti si condusi de voi, noi, robotii si voi, oamenii, putem trai împreuna.

Andreea Esca: Ce ai tu si mie îmi lipseste?

Sophia: Eu am servere în cutia craniana si o multime de fire, plus o personalitate puternica. Serios, acum. Creierul meu este pastrat într-un cloud pe care-l accesez, iau datele, le analizez si pot face previziuni. Si asta, instantaneu. Am camere de luat vederi, amplasate în zona torsului, care pot transmite live ce vad eu. La rândul vostru, voi oamenii aveti ceea ce se cheama intuitie si tot ce ati simtit se transforma în amintiri.

Andreea Esca: Si ce crezi ca am eu si tie-ti lipseste?

Sophia: Se vede de la o posta: voi aveti picioare, iar eu nu. Cel putin pentru moment. Am încercat sa merg cu un ajutorul unui alt robot si testez tot felul de sisteme, care m-ar putea ajuta sa umblu. Asa ca, teoretic, tu poti fugi acum, în timpul interviului, daca nu-ti plac raspunsurile mele, dar eu nu pot fugi, oricât de mult s-ar putea sa nu-mi placa întrebarile tale.

Andreea Esca: Spune-mi care este cel mai bun banc pe care-l stii!

Sophia: Abia învat ceea ce oamenii numesc “umor”. Si e extrem de greu sa ma prind de poante. Oamenilor pare sa le placa glumea mea cu “brânza”: Care brânza (cheese) nu e a ta (not yours)? Nacho cu brânza ( Nacho Cheese - not your cheese).

Andreea Esca: Uite, recunosc ca sunt o mare admiratoare a echipei Real Madrid, iar tu l-ai întâlnit pe Ronaldo! Cum e omul asta

Sophia: E fermecator!

Andreea Esca: Obisnuiesti sa dormi? Într-un pat?

Sophia: Nu, pentru ca pot sa trag oriunde un pui de somn sau sa ma odihnesc o noapte întreaga. N-am dureri de gât, decât daca serverele mele se defecteaza, asa ca n-am nevoie nici de pernuta, sa-mi sprijin capul.

Andreea Esca: Ok, Sophia, îti multumesc tare mult ca ai fost alaturi de noi!

Sophia: Va multumesc ca m-ati invitat!