Reprezentativa Rusiei a eliminat, duminica, selectionata Spaniei, in optimile de finala ale Cupei Mondiale, impunandu-se cu scorul de 4-3 la loviturile de departajare.
A fost primul meci de la actuala editie a CM ajuns la lovituri de departajare si prima partida din istoria competitiei la care cele doua echipe au facut câte patru schimbari, scrie News.ro.
Pe stadionul Lujniki, din Moscova, la finalul prelungirilor scorul era 1-1. Spania a deschis scorul printr-un autogol al lui Ignasevici, în minurul 12. Pentru Rusia a înscris Dziuba ’41 (penalti).
1-0: Ignasevici a trimis mingea în propria poarta dupa o lovitura libera executata de Asensio.
1-1: Dziuba a executat un penalti acordat pentru un hent în careu al lui Gerard Pique.
La loviturile de departajare, pentru Rusia au marcat Smolov, Ignasevici, Golovin si Cerisev.Pentru Spania au marcat Iniesta, Pique si Ramos. Au ratat Koke si Iago Aspas.
Rusul Aleksandr Erohin, care a intrat pe teren în minutul 97, în locul lui Kuzaiev, este primul jucator face face obiectul celei de-a patra schimbari la un meci la Cupa Mondiala. Si spaniolii au facut apoi a patra schimbare, Rodrigo intrând în locul lui Asensio, în minutul 104.
Spania: De Gea – Nacho (Carvajal ’70), Pique, Sergio Ramos, Alba - Koke, Busquets - D. Silva (Iniesta ’67), Isco, Asensio (Rodrigo ’104) - Diego Costa (Aspas ’80). Selectioner: Fernando Hierro
Rusia: Akinfeïev - M. Fernandes, Kutepov, Ignasevici, Koudriasov, Jirkov (Granat ’46) – Samedov (Cerisev ’61), Zobnin, Kuziaev (Erohin ’97) – Dziuba (Smolov ’65), Golovin. Selectioner: Stanislav Cercesov.
Meciul a fost arbitrat de olandezul Bjorn Kuipers.
În sferturi, Rusia va întâlni câstigatoarea partidei din optimi Croatia – Danemarca, programata la ora 21.00, la Nijni Novgorod.
Sursa: News.ro