Nu exista copil sa nu cunoasca povestea Cenusaresei - fata murdara de cenusa din cap pana-n picioare, dar care pana la urma a incaltat pantofii de cristal si rochia de bal si a devenit o... printesa. Intr-un sat din Cantemir locuiesc cinci fete si fratele lor. Toti, la fel ca Cenusareasa, imbracati in zdrente si murdari de lut, caci tocmai au lipit podul casei care sta sa cada. Au ajuns sa locuiasca intr-o ruina impreuna cu mama dupa ce tatal lor a murit de cancer, iar rudele barbatului au cerut parte din casa, asa ca au plecat de-acolo. De-atata saracie, bietii copii nici nu mai cred in povesti. Nu cred ca pot avea cizme intregi, daramite pantofi de cristal! Isi doresc sa aiba macar paine pe masa in fiecare zi si nu le mai ajunge indrazneala sa viseze la un bal.
MOLDCELL, UNITE - SMS 0443 (cu textul: Daruiesti si Castigi)
MOLDTELECOM, DE PE TELEFONUL FIX - 09 0000 103
BC Victoriabank S.A. Filiala nr. 3 Chisinau
cod banca: VICBMD2X416
Chiciuc Natalia
IDNP: 0991305439359
MDL 22330300000508MDL
USD MD39VI022330300000323USD
EUR MD58VI022330300000473EUR
Locuiesc acum intr-un colt al Tataraseniului, un sat foarte mic din Cantemir.
Casa e doar la prima impresie. Cand am intrat, am ramas uluiti. Nu e o casa – e un grajd.
Natalia ne-a condus prin cele trei camere de parca ne-ar fi purtat printre daramaturi.
Acasa erau doar fetele. Cinci. Cele mai mari - cu expresii impietrite, cele mici pufnind din cand in cand si neintelegand ce li se intampla.
Crina CHICIUC: „-Cand ati venit aici si ati vazut cum arata casa asta, la ce v-ati gandit? -Ca treptat o sa facem sa fie bine.”
Sunt imbracate saracacios. Cu haine carpite si papuci rupti. Valentina, care are 13 ani, se rusineaza de conditia sa.
Valentina CHICIUC: “La intai septembrie cand am venit aici, imi era rusine sa intru in clasa, stateam deoparte. Colegii rad de noi pentru ca suntem imbracati mai rau si imi reprosau de ce am venit sa le dau clasa inapoi.”
Dar altceva nu are ce pune pe ea.
Am continuat sa cercetam casa. Ne-am ingrozit din ce in ce mai mult. Geamurile nu au sticla, iar unde este – e sparta.
Usa e mai mult de forma.
Tavan - pur si simplu nu exista.
Natalia CHICIUC, MAMA: “Cand am venit era mai rau. Dar noi am urcat in pod, am legat barnele, apoi am lipit cu lut.”
Iata-l si pe Ion. Vine obosit, ca dupa o zi de munca.
Ion CHICIUC: “- De unde vii asa rasufland din greu? -Am fost la moara, am facut faina.”
Munceste din greu, de altfel, la fel ca si surorile sale mai mari. Toti isi ajuta mama cum pot. De cand au venit aici nu li s-a mai sters lutul de pe maini.
Crina CHICIUC: “Am adus lut tocmai de devale, am clacat, am carat si am lipit podurile.”
Au fost nevoiti sa se adaposteasca in aceasta ruina pentru ca alta posibilitate nu au avut. Anul trecut tatal celor sase copii a murit de cancer. Pana atunci locuisera in casa care ii ramasese barbatului de la parintii sai, intr-un sat de langa Balti.
Natalia CHICIUC, MAMA: “Acolo am trait bine, aveam vaci, porci, cai. Dupa ce sotul a murit, surorile lui au cerut sa le dam partea lor de casa. Dar eu nu am avut bani sa le dau ca sa ne lase sa locuim acolo.”
La inceputul lui septembrie, femeia si-a luat copiii si a plecat in alt colt al Moldovei, in casa parintilor ei. Aici nu au nimic - nici televizor, nici frigider, nici masina de spalat.
Nu au decat niste paturi si o masa. Dar nu prea au ce pune pe ea. In ziua in care i-am vizitat nu aveau o cana de ceai ca sa bea.
„Ceaiul s-a terminat azi dimineata, dar acus o sa ne ducem la magazin sa cumparam, avem doar jumatate de pachet de orez. O sa-l preparam pentru diseara. Si maine? O sa cumparam cate putin.
“Ce ti-ai dori cel mai mult acum? Salam.”
Intre timp Natalia a stat cateva saptamani in spital, unde a fost operata de hernie la coloana vertebrala. Asa ca bietii copii s-au descurcat singuri.
Crina CHICIUC: “Eu ii imbracam, eu ii trimiteam la scoala.”
“Ce e asta? E un urs. Alta jucarie ai? Nu, numai acest dinozaur.”
Si in timp ce Crina se ocupa de fete, Ion – de gospodarie.
Ion CHICIUC: “ -Crezi ca s-ar putea intampla o minune in viata voastra asa incat sa traiti brusc mai bine? -Eu nu cred in povesti.”
Fetele, insa, cred si spera. "
Sorina OBREJA, REPORTER PRO TV: “In aceasta camera in care eu m-as teme sa stau intrucat am impresia ca ar putea sa cada in orice moment tavanul, este dormitorul copiilor. Seara de seara fetele se aduna aici si isi spun una alteia povesti despre o viata mai buna, despre o viata in care nimic nu le lipseste, despre o casa in care este cald si bine”
Impreuna am putea sa le daruim o poveste de Craciun acestor copii. trimite unul sau mai multe sms-uri la numarul 0443, cu textul Daruiesti si Castigi, daca esti abonat Moldcell sau Unite. Fa un apel sau mai multe la numarul 09 0000 103 de pe telefonul fix in reteaua Moldtelecom. Pretul unui sms, dar si al unui apel este de 12 lei. Totodata, poti sa faci o donatie pe contul familiei, datele le gasesti pe site-ul protv.md. In felul acesta am putea sa-i ajutam sa traiasca in conditii omenesti.