Olanda si Uruguay vor lupta pentru dreptul de a juca in ultimul act al competitiei. Adversara Moldovei din preliminariile EURO 2012 ar putea ajunge in finala Cupei Mondiale dupa o pauza de 32 de ani.
In prima semifinala a Campionatului Mondial, selectionata Olandei va da piept cu singura echipa din America de Sud ramasa in competitie, Uruguay. “Portocala mecanica” a eliminat-o in sferturi pe principala favorita la titlu, Brazilia, in timp ce sud-americanii au trecut de Ghana. Olanda si Uruguay nu s-au mai intalnit de 36 de ani la Cupa Mondiala. In 1974, olandezii au invins cu 2 la 0. Uruguay a mai ajuns in 2 finale ale turneului final in 1930 si 1950, cand a reusit sa castige trofeul. De partea cealalta, olandezii nu au castigat niciodata titlul mondial, chiar daca au jucat in ultimul act in 1974 si 1978. Din echipa Uruguayului in aceasta partida vor lipsi Luiz Suarez si Jorge Fucile: ambii sunt suspendati. Si Diego Lugano ar putea rata acest meci din cauza unor probleme medicale. De la olandezi vor lipsi Gregory van der Wiel si Nigel de Jong, care sunt suspendati. Partida dintre Uruguay si Olanda va incepe astazi la ora 21 si 30 de minute.