" Ziarul de Iasi" a reusit ieri sa vorbeasca cu tatal lui Casian Harpa, studentul înÂjunÂghiat de 12 ori, internat la Spitalul " Sfantul Spiridon", care a povestit ca baiatul sau a fost dintotdeauna printre primii din clasa, si ca nu umbla prin cluburi si nici nu bea.
Ziarul de Iasi a reusit sa discute cu tatal baiatului grav ranit intr-un camin din Iasi:
„Baiatul meu nu a intrat în club, nu a fost în nicio discoteca. El canta muzica populara, e învatat cu muzica asta, nu ii place alta muzica, nici rock-ul si nici manelele, si este cuminte si e un baiat bun, nu ar lasa nimanui sa i se faca rau“, a spus Valentin Harpa.
Acesta a negat toate informatiile care ar fi venit dinspre organele de ancheta cum ca baiatul sau ar fi consumat bauturi alcoolice excesiv înainte de a fi atacat si ranit. Conform familiei, Casian Harpa invata bine, nu a facut niciodata probleme, a absolvit cu media 10 Scoala Populara de Arte „Ion Irimescu“ din Suceava, si a luat mereu premiul I din clasa întai pana într-a XII-a. Acesta a venit la Iasi hotarat sa se înscrie la Conservator, pentru a-si desavarsi studiile la trompeta, însa a fost convins sa se inscrie la Facultatea de Economie, „pentru ca daca cumva va veni un moment in care sa nu mai poata canta, sa aiba o meserie pe care se poate baza. Sa fie un barbat la casa lui, chiar daca nu poate canta, iar Conservatorul poate sa îl faca dupa aceea“, a spus tatal baiatului.
De trei ani de zile, Casian canta si intr-o formatie din Pascani, Select Narcis, cu care avea scos si un album si participa la mai multe evenimente la care canta.
Un ghinion urias
In seara premergatoare incidentului, tatal povesteste ca in camera cu baietii era si un bun prieten al lui Casian, care locuia in acelasi camin, si care ar fi stat cu ei pana pe la ora 11.45.
„A stat cu el pana la miezul noptii. Presupusul agresor era in pat: se scula, se culca la loc, pleca, tot asa. Cred ca avea planul gata facut si baiatul asta il încurca, si din cauza asta nu isi gasea locul. Oricum, baietii spun ca avea probleme cu banii, ca amaneta lucruri si, din ce mi s-a spus, baiatului meu ii lipsesc laptopul si banii din portofel, pe care ii avea la el“, povesteste tatal.
El a mai spus ca baiatul a avut si ghinion. Initial, fusese cazat intr-o camera, alaturi de amicul sau bun, cel de-al patrulea coleg din camera, care lipsea in momentul producerii incidentului, impreuna cu doi „colegi din Vaslui care nu pareau a fi în regula“. In momentul acela, cei doi baieti au cerut mutarea, au fost transferati intr-o camera in care mai era cazat baiatul din Republica Moldova, cel care a decedat, si acolo a fost cazat si presupusul agresor, Aurelian Giosan.
„Fugea de doi, si a dat de dracul dincoace“, a spus tatal baiatului.
Si in comuna de bastina, Urecheni, judetul Neamt, Casian Harpa, al doilea copil al familiei, era privind ca un baiat foarte bun, care provine dintr-o familie de oameni gospodari.
Intrebat de Monitorul de Neamt, Ioan Tanaselea, primarul comunei Urecheni, a spus ca era unul dintre cei mai buni liceeni din ultimii ani din localitate.
De cealalta parte, Aurelian Giosan, presupusul agresor, ar proveni dintr-o familie „iute de manie“ din zona Romanului, dupa cum spun vecinii. Acesta mai are trei frati si o sora, este copilul cel mai mic, si intre vecini, dupa cum relateaza presa locala, era cunoscut ca unul dintre cei mai cuminti, care îsi vedea de treaba lui. Aceeasi sursa precieaza ca el a fost vazut ultima oara acasa la sfarsitul saptamanii trecute, cand isi ajuta tatal la mica afacere de familie, un magazin.
Filmul evenimentelor, versiunea oficiala
Filmul evenimentelor care au înconjurat omorul produs în dimineata zilei de luni în Caminul C4 din Campusul Targusor-Copou a început sa se desluseasca în urma unei anchete interne realizate de catre conducerea institutiei de învatamant superior. Iar în urma acestei anchete, se arata ca doi studenti, alaturi de personalul administrativ, au fost eroii unui incident care putea fi mult mai grav.
Primii care au auzit strigatele de ajutor ale baietilor din camera 49 (etaj I) au fost doua femei de serviciu din caminul de vizavi, C3, care se duceau sa arunce gunoiul la un tomberon comun aflat în mijlocul campusului. Fiindca se auzea încet, dar au auzit de doua ori strigatele, acestea s-au dus sa-l alerteze pe portarul din caminul în care lucrau, C3. Cand au iesit toti trei afara, au vazut fumul care iesea din geamul semi-deschis al camerei baietilor, fapt care i-a facut sa creada initial ca incendiul are loc la etajul al II-lea. Atunci a fost alertat si portarul caminului C4, care le-ar fi spus colegilor ca nu s-a sesizat fiindca în aceeasi noapte au mai avut loc doua scandaluri violente în camin, fiind galagie înca de la ora 4. În momentul în care a aflat ca incendiul este localizat la etajul I, portarul din C4 s-a dus si a facut rost, împreuna cu femeile de serviciu, de galeti cu apa pentru a stinge focul, în timp ce portarul din C3 a urcat direct la etajul I sa caute camera incendiata, identificand-o dupa fumul care iesea pe sub usa.
Aici a gasit cativa baieti care erau deja treji, pe hol, unul dintre ei întorcandu-se la 6.20, cu cinci minute înainte de sesizarea incendiului, din club, fara însa a consuma bauturi alcoolice. Unul dintre studenti, împreuna cu portarul, a spart usa, în timp ce studentul care se întorsese din club cu cinci minute mai devreme si-a acoperit fata pentru a se proteja de fum si a intrat în camera, ajutat de portar, pentru a scoate trupurile celor doi studenti din calea focului care tocmai se extindea.
Martorii oculari au precizat ca, în momentul în care s-a intrat în camera, ambii tineri erau vii, atat Casian Harpa, cat si tanarul din Republica Moldova, iar Casian Harpa, grav ranit, se tara înspre fereastra în cautare de aer, departe de foc.
„Daca nu ar fi avut sange rece sa intre dupa el, astazi ar fi fost mort“, au spus cei implicati în ancheta administrativa a UAIC.
Însa sprijinul studentului nu s-a terminat cu intrarea în camera sa îi scoata pe cei doi afara. Acesta a încercat manevre de resuscitare asupra studentului din Republica Moldova si a reusit sa opreasca sangerarea din zona gatului a lui Casian Harpa pana la sosirea medicilor, fapt care i-a salvat viata. Acesta din urma, conform informatiilor medicilor, este în stare mai buna decat a fost luni, iar aseara, pana la închiderea editiei, îsi recapatase simturile, a fost constient, a reusit sa vorbeasca cu medicii, însa starea sa este în continuare grava.