În această seară s-a dat ultima rundă de dezbateri electorale la emisiunea Te Votezi la PRO TV. Candidatul independent, Olesea Stamate, a trebuit să spună de ce nu a reușit să ducă reforma justiției până la final, odată ce a făcut parte din echipa care s-a aflat la guvernare. Totodată, a fost întrebată despre concursurile organizate pentru anumite funcții. De cealaltă parte, candidatul Partidului Respect Moldova a fost întrebat despre punerea sa sub învinuire pentru corupere activă, precum și despre declarația sa de avere, în special în ceea ce privește donațiile în valoare de 180 de mii de lei.
La cea de-a șaptea rundă de dezbateri electorale, candidatul partidului Respect Moldova, Eugeniu Nichiforciuc, a fost întrebat despre punerea sa sub învinuire pentru corupere activă în 2022, după ce ar fi promis 250 de mii de euro unui deputat, pentru ca acesta să părăsească partidul comuniștilor și să voteze proiectele de lege promovate de fostul PD.
Oxana ROȘCA, REPORTER ZDG: „Recent, procuratura anticorupție ne-a informat că urmărirea penală continuă.”
Eugeniu NICHIFORCIUC, CANDIDAT DIN PARTEA PP RESPECT MOLDOVA: „Dosarul nu are probe, este baza doar pe declarații eronate.
Niciodată nu am oferit, nu am propus cumpărarea vreunui deputat. Sunt politician corect, onest și cinstit.
Sunt declarații false, nedocumentate.”
În același timp, candidatul partidului Respect Moldova a trebuit să explice cum a reușit anul trecut, când declara zero venit, să cumpere o mașină de 85 de mii de euro.
Eugeniu NICHIFORCIUC, CANDIDAT DIN PARTEA PP RESPECT MOLDOVA: „Am vândut mașina precedentă.
- Nu muncesc nicăieri, sunt vicepreședinte de partid, dar sunt acumulate surse din afaceri pe care le-am avut până a veni la guvernare această putere.
- În schimb văd că ați primit donații, de 180 de mii de lei.
- Donații de la zile de naștere, la diferite evenimente, ca la oricare moldovean.”
Oponentul lui Nichiforciuc din studioul emisiunii Te Votezi la PRO TV, candidatul independent Olesea Stamate, a fost întrebată despre reforma justiției și de ce fiind parte din echipa aflata la guvernare nu a putut duce reforma până la final.
Olesea STAMATE, CANDIDAT INDEPENDENT: „Nu-mi place să fiu în platou de fiecare dată cu oricine altcineva dar nu cu reprezentanții foștilor mei colegi cu care mi-ar fi plăcut să vorbesc despre acele promisiuni pe care le-am făcut împreună alegătorilor și care până la urmă au fost date uitării.
- Atunci când au avut loc concursuri mimate de ochii lumii, bazate pe interes politic, atunci s-a terminat reforma justiției.”
Și la runda de dezbateri directe între candidați s-a discutat despre reforma justiției și concursurile organizate pentru ocupare unor funcții importante la instituții din domeniu. Aici au fost aruncate mai multe acuzații cu privire la eșecuri și concursuri mimate.
Olesea STAMATE, CANDIDAT INDEPENDENT: „Dacă ați menționat de domnul Micu, știți că și societatea civilă, dar și experții independenți au criticat atunci când domnul Micu era președintele CSM, activitatea acelui CSM, care numai concursuri transparente nu organiza.”
Eugeniu NICHIFORCIUC, CANDIDAT DIN PARTEA PP RESPECT MOLDOVA: „La concursuri transparente ați fost dumneavoastră campioni.
- Atunci când prin SMS se fac din veceu...”
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Domnul Nichiforciuc, ați spus cu privire la concursul pentru procurorul anticorupție desfășurat în veceu. Vreau să văd dacă doamna Stamate confirmă că acest concurs s-a desfășurat așa...”
Olesea STAMATE, CANDIDAT INDEPENDENT: „Eu nu am participat la acel concurs, nu am nicio treabă cu CSP. Ce spune domnul Nichiforciuc am văzut și eu din presă. Acum nu pot să confirm. Dacă este sau nu adevărat să ne spună cei care au participat în acea comunicare.”
În această seară a avut loc ultima rundă de dezbateri electorale la emisiunea Te Votezi la PRO TV. Emisiunea a fost realizată în parteneriat cu asociația Promo-Lex și Ziarul de Gardă. În total au fost șapte runde, la care au fost invitați, conform legii, reprezentanții tuturor partidelor din buletinul de vot, însă au participat doar cei care au dorit.