Șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, a declarat marți pentru AFP că SUA nu și-a folosit „instrumentele” pe care le are la dispoziție pentru a presa Rusia. Totodată, ea a acuzat Moscova că a tras de timp prin armistițiul pe care l-a anunțat de Paște în Ucraina, scrie hotnews.ro.
„Nu s-au ținut de armistițiu. Adică este clar că Rusia joacă toate aceste jocuri și tergiversează, și nu vrea cu adevărat pace”, a afirmat Kallas în interviu.
„Ei cred că timpul este de partea lor, așa că nu arată cu adevărat semne bune sau vreo bunăvoință”, a continuat șefa diplomației europene.
Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat săptămâna trecută că se va retrage din eforturile de oprire a războiului din Ucraina dacă nu vede progrese din partea Kievului și a Moscovei.
Ulterior, liderul american a spus că speră la un acord de pace între Rusia și Ucraina „în această săptămână” și a promis „afaceri mari cu Statele Unite” pentru cele două țări aflate în război dacă semnează un acord de încetare a focului.
Kaja Kallas consideră că armistițiul de 30 de ore pe care l-a anunțat Rusia de Paște a fost o stratagemă pentru ca Trump „să nu își piardă răbdarea” în ceea ce privește Kremlinul.
Kievul și susținătorii săi europeni, a continuat șefa diplomației UE, sperau că Washingtonul va adopta o poziție mai dură față de Moscova înainte de o eventuală abandonare a eforturilor de pace.
„De fapt, au în mână instrumente pentru a face presiuni asupra Rusiei. Nu au folosit aceste instrumente”, susține ea.
„Dacă acum pleacă fără să folosească instrumentele pe care le au cu adevărat în mâină, atunci marea mea întrebare este: de ce? De ce nu folosesc instrumentele pentru a pune capăt cu adevărat acestui război?”, a adăugat înalta reprezentantă a UE pentru afaceri externe și politică de securitate.
Kallas a spus că se teme că Trump s-ar putea spăla pe mâini în privința războiului din Ucraina, dar să încerce în continuare să facă înțelegeri cu Moscova, indiferent de situație.
Șefa diplomației UE: „Crimeea este Ucraina”
Kallas consideră că ar fi o greșeală pentru SUA să ia în considerare să recunoască Peninsula Crimeea – anexată ilegal de Moscova în 2014 – ca fiind teritoriu rus, ca parte dintr-un eventual acord.
„Atunci, Rusia obține în mod clar ceea ce își dorește”, a avertizat șefa diplomației europene.
Ea susține că UE nu va recunoaște niciodată peninsula drept rusească.
„Crimeea este Ucraina”, a subliniat Kaja Kallas.
Până în prezent, UE a fost exclusă din eforturile de pace pe care le conduce SUA, dar Washingtonul recunoaște că blocul comunitar va trebui implicat la un moment dat, având vedere vastele sancțiuni introduse împotriva Rusiei.
Kremlinul este disperat să obțină o ridicare a sancțiunilor ca parte a oricăror negocieri, însă șefa politicii externe a UE a spus că blocul comunitar nu ar trebui să relaxeze regimul de măsuri punitive până când Rusia nu va dovedi că se ridică la înălțimea unui acord de pace.