Ucraina a fost din nou ținta unui val de atacuri cu drone rusești. Trei persoane, printre care un copil, au fost ucise și alte opt rănite într-un atac asupra orașului Pavlograd. Exploziile au zguduit, noaptea trecută, cel puțin cinci regiuni. Între timp operațiunile de căutare și salvare după exploziile de ieri de la Kiev s-au terminat după mai bine de 30 de ore. Bilanțul a ajuns la 12 morți și circa 90 de răniți.
Acesta este momentul când o dronă rusească lovește o clădire din Pavlograd, regiunea Dnipropetrovsk. Explozia a zguduit orașul, iar din imaginile publicate se vede blocul parțial distrus și cuprins de flăcări.
Salvatorii au reușit să îi evacueze pe localnici, dar majoritatea au fost transportați la spital cu răni. Lovitura a luat viața mai multor persoane, inclusiv a unui copil.
„A ars apartamentul. Fetița, draga mea, a ars împreună cu tatăl ei.”
Dronele rusești au țintit și câteva întreprinderi, iar după atac sute de locuitori au rămas fără energie electrică, a spus primarul orașului. Harikovul, din nord-estul Ucrainei, a fost, de asemenea, ținta unui atac cu drone, iar mai multe clădiri au fost avariate.
Forțele aeriene ucrainene au declarat că Rusia a lansat 103 drone, provocând pagube în cinci regiuni. Între timp, după circa 30 de ore de căutări salvatorii din Kiev au terminat operațiunile de curățare și căutare. Bilanțul a crescut la 12 morți. Aseară printre dărâmături a fost găsit corpul neînsuflețit a unui băiat de 17 ani. Colegii acestuia au stat toată ziua în scara blocului distrus și așteptau în lacrimi vești despre prietenul lor.
„-Este prietenul vostru?
-Da, sper că este în viață.
Eu nu știu ce este cu el.”
Din păcate, speranțele tinerilor nu au fost împlinite.
„-Oamenii au aflat că a murit. Vedem elevii care plâng.”
Și astăzi prietenii acestuia au venit cu flori.
Despre atacul de la Kiev Rusia spune că armata sa a vizat întreprinderile militar-industriale și fabricile care produc praf de pușcă și combustibil pentru rachete. La rândul său Volodimir Zelenski a cerut lumii întregi să pună mai multă presiune pe Moscova și pe cei care arată că nu vor pace.