Rusia a lansat peste o sută de drone în sudul Ucrainei. În Dnipropetrovsk, bombardamentele rusești au distrus locuințe, cinci persoane au fost rănite, iar una a decedat. Între timp, în Herson a fost lovit un punct medical. Președintele Volodimir Zelenski a mers în această dimineață la blocul din Kiev, unde în urma unui atac sângeros de la începutul săptămânii au murit 28 de oameni și 140 au fost răniți. La rândul său, întrebat despre atacul recent asupra capitalei ucrainene, Vladimir Putin a spus că Rusia lovește doar ținte militare. 

Printre ruinele blocului, în timp ce salvatorii încă curăță zona după atacul sângeros al rușilor, Volodimir Zelenski a venit cu un buchet de trandafiri roșii și l-a pus la temelia clădirii distruse.

În fața craterului uriaș rămas în urma loviturii cu drona rusească de la începutul săptămânii, liderul ucrainean a ținut un minut de reculegere. Bombardamentul a ucis 28 de oameni și a rănit alte peste 140 de persoane. Într-o primă reacție, Vladimir Putin a spus în cadrul unei conferințe de presă că armata rusă nu atacă zone rezidențiale.

Vladimir PUTIN, PREȘEDINTELE FEDERAȚIEI RUSE: „ Atacurile nu au fost asupra zonelor rezidențiale, ci asupra instalațiilor din industria de apărare. Asupra fabricilor care produc echipament militar. Asta facem noi. Nu facem niciun secret. Unul dintre obiectivele operațiunii militare speciale este demilitarizarea Ucrainei și lipsirea capacității de a avea forțe armate care ne amenință.”

Putin a mai spus că nu Rusia a fost cea care a început războiul și l-a numit din nou pe Zelenski un președinte nelegitim. Iar în astfel de condiții el nu are cu cine negocia pacea.

Vladimir PUTIN, PREȘEDINTELE FEDERAȚIEI RUSE: „ Sunt gata să mă întâlnesc cu oricine, chiar și cu Zelenski. Întrebarea e cine va semna documentele? Dacă autoritățile ucrainene au încredere în cineva să facă parte din negocieri, atunci lasă să fie Zelenski.”

Putin a declarat că o nouă rundă de negocieri ar putea avea loc după 22 iunie, dar nu a menționat locația. Două runde de discuții ruso-ucrainene au avut loc la Istanbul, dar acestea nu au înregistrat vreun progres. Între timp, forțele ruse continuă bombardamentele zilnice asupra orașelor ucrainene.