Șase persoane, inclusiv doi copii, au murit în urma unui atac rusesc cu o dronă de tip „Shahed” în regiunea Harkov din Ucraina. Alte 14 persoane au fost rănite, printre care șase copii. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat că printre victime se numără o fetiță de puțin peste un an, ucisă în cărucior, și o copilă de 11 ani.

Potrivit liderului de la Kiev, drona a lovit într-un parc din apropierea unei cafenele, într-o zonă în care se aflau oameni. Zelenski a transmis condoleanțe familiilor victimelor și celor apropiați.

„O fetiță a fost ucisă în cărucior. O chema Angelina, avea puțin peste un an și se născuse în august 2025. Pe mama ei o chema Inna, iar aceasta a murit la spital. O altă fetiță ucisă avea 11 ani”, a scris președintele ucrainean.

În mesajul său, Zelenski a cerut sprijin internațional suplimentar pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei, subliniind că ajutorul este esențial pentru interceptarea dronelor și a rachetelor rusești.

Liderul ucrainean a mai declarat că sancțiunile împotriva Rusiei nu ar trebui ridicate atât timp cât atacurile continuă. Totodată, acesta a făcut apel la Statele Unite să aplice legea senatorului Lindsey Graham și a îndemnat statele europene să continue sprijinul acordat Kievului.

„Ucraina își dorește pacea. Rusia este cea care insistă, de atâta timp, asupra continuării crimelor. Lumea are suficientă putere pentru a opri războiul. Trebuie, în sfârșit, să folosească această putere împotriva ucigașilor”, a afirmat Volodimir Zelenski.

Președintele ucrainean a reiterat că prioritatea este protejarea vieților omenești și instaurarea unei păci care să garanteze securitatea Ucrainei.