Noi atacuri asupra Ucrainei, soldate cu pagube și victime. Rușii au bombardat orașul Herson, lovind un spital. Opt persoane, inclusiv angajați medicali, au fost rănite. Armata rusă a efectuat atacuri și în apropierea graniței cu România. Autoritățile au transmis un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zona de frontieră, fiind avertizați asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian.

O instituție medicală din orașul Herson a fost avariată în urma unui atac cu drone.

Din imagini se văd pereți prăbușiți în saloanele pacienților și geamuri sparte.

„Acolo era o pacientă și în camera ei au fost 17 lovituri, ulterior noi am transferat-o în secția de traumatologie.”

Pacienții grav bolnavi au suferit traume în urma atacurilor rusești. Mulți dintre ei au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza rănilor.

Și în Harikov sunt pagube și distrugeri. Incendii au izbucnit într-un cartier rezidențial, la un depozit, într-un bloc de locuit și într-o stație de transport.

Oamenii au început să adune resturile din ce a mai rămas din locuințele lor. Geamurile au fost sparte, iar în interior totul este plin de praf și moloz.

Între timp, în această dimineață, dronele au survolat orașul Nikopol. Patru persoane aflate pe stradă au fost lovite.

„ - Să vă ajut? 
- I-a smuls gâtul.
- Așteptați, ambulanța vine în curând.”

Persoanele rănite au primit asistență medicală și au fost transportate la spital.

Între timp, rușii au anunțat că au ocupat o parte din satul Dacnoe, din regiunea Dnipropetrovsk. Ucraina neagă acest lucru, acuzând Federația Rusă de dezinformare. Noaptea trecută, armată rusă a lansat patru rachete antiaeriene și 114 drone. Forțele ucrainene au doborât 79 dintre acestea.