Și, în timp ce se fac eforturi pentru pace, trupele ruse continuă să ucidă oameni în Ucraina. Azi dimineață, o rachetă lansată asupra regiunii Harikov a ucis 7 oameni, printre care 2 copii, iar numărul răniților a depășit 20. Infrastructura civilă a fost grav avariată, de asemenea, în regiunia Zaporojie, unde au murit 3 persoane. Iar la Odesa dronele rusești au țintit un obiectiv al infrastructurii de combustibil și energie.  

Așa arată blocul de locuințe din regiunea Harikov, lovit de ruși. Din imagini se văd găuri imense în tot acoperișul, iar zeci de apartamente de la ultimele etaje au fost pur și simplu distruse.

De altfel, o parte din bloc a fost cuprinsă de flăcări, care au mistuit locuințele oamenilor.

Clădirea cu 5 nivele a fost ținta unei rachete rusești, în jurul orei 5 dimineață. Proiectilul a fost interceptat, dar resturile sale au provocat pagube majore. Salvatorii au căutat ore în șir sub mormanele de beton. Dimineață încă erau oameni dați dispăruți.

„-Eu o să încerc acum să îndepărtez plita de beton, dacă va fi ceva în neregulă și vă strâng picioarele - strigați!”

Printre morți se numără un copil de numai doi ani, găsit sub dărâmături, dar și o adolescentă de 16 ani. Iar printre cei zeci de răniți, la fel, se numără copii.

În timpul nopții, cerul deasupra Odesei a fost brăzdat de drone și explozii. Acolo rușii au lovit un obiectiv al infrastructurii de combustibil și de energie. Potrivit presei, ținta a fost baza petrolieră SOCAR din orașul port. Au fost avariate toate rezervoarele, clădirea stației de pompare, camerele operatorilor, precum și încăperile tehnice.  

De asemenea, bombardamentele au provocat un incendiu la sediul Nova Poșta.  

În Zaporojie, pompierii au luptat de dimineață cu flăcările care mistuiau mai multe pavilioane comerciale, în urma lansărilor de drone.

Infrastructura civilă a fost vizată și în regiunea nordică Sumî. A fost lansat mai întâi un atac cu rachete în jurul orei 23, apoi mai multe drone, care au avariat o instituție de învățământ, iar o clădire nelocuită a ars.

În total, Rusia a lansat asupra Ucrainei 4 rachete balistice și 140 de drone. Apărarea antiaeriană a interceptat 88 de drone.