Ziua de ieri este adevăratul ȋnceput al bătăliei pentru pace ȋn Ucraina. Este însă o bătălie și mai aprigă, și mai complicată decât prezenta confruntare militară, scrie Ioan Stanomir, profesor la Universitatea București, într-o opinie publicată în HotNews.

O dată cu seria de ȋntâlniri de la „Casa  Albă”, obiectivul asumat de Occident este din ce ȋn ce mai clar:  proiectarea unui viitor care să permită  victimei agresiunii ruse să existe ca stat viabil, parte a comunităţii euro-atlantice de naţiuni.

Şi poate că de aceea ȋncheierea unei astfel de păci poate fi  unul dintre cele mai delicate şi ambiţioase eforturi de după 1945. 

Războiul din Ucraina este, din toate punctele de vedere, cea mai dramatică criză  europeană  recentă. El pune ȋn cauză sanctitatea graniţelor şi riscă să creeze un precedent care să ȋncurajeze agresiunea.

Imaginea elocventă a efectelor politicii ruse

În acelaşi timp, războiul care durează de trei ani  şi jumătate nu pare să poată fi decis pe câmpul de luptă. În pofida retoricii triumfaliste, Rusia nu poate înfrânge Ucraina.  După cum, ȋn oglindă, Ucraina nu este capabilă, ȋn acest moment, să alunge invadatorul rus de pe ȋntreg teritoriul ei recunoscut internaţional.

Iată de ce bătalia pentru pace este încă şi mai  aprigă şi mai complicată decât prezenta confruntare militară. Ea implică alegeri ale căror consecinţe ne pot modela vitorul. O pace care ar permite Rusiei  să lichideze Ucraina  ȋn viitor ar fi o catastrofă:  viabilitatea Ucranei ca stat este miza anilor ce vor veni. 

Fotografia de familie de  ieri de la Washington poate fi privită ca un semn timid  de speranţă: retragerea americană din Europa nu a avut loc, iar solidaritatea atlantică este o realitate pe care Rusia nu o mai poate ignora.

Prezenţa Finlandei ȋntre naţiunile participante la întâlnire  este imaginea elocventă a efectelor politicii ruse: abandonarea neutralităţii a fost urmată de un extraordinar angajament diplomatic, iar rolul președintelui Stubb este unul remarcabil şi decisiv. 

Ucraina nu poate deveni un al doilea Vietnam de Sud

Rusia nu trebuie  privită ca un stat pregătit să-şi onoreze semnătura pe un acord  de pace: singura alternativă la naivitate este un realism robust, care să pună ȋn centrul ecuaţiei postbelice existenţa unor garanţii militare şi politice ferme. 

Imposibilă în acest moment, aderarea la NATO poate fi  înlocuită de un mecanism care să  ofere comunităţii atlantice, sub coordonarea Statelor Unite,  instrumentele  descurajării. 

Căci bătălia pentru pacea din Ucraina este inseparabilă de mecanismul unei duble descurajări. 

Adevărata bătălie pe care o vor duce naţiunile noastre

Pe de o parte, existenţa unei armate ucrainene redutabile. Pe de altă parte, definirea unei formule de securitate colective care să acorde victimei agresiunii ruse posibilitatea unui viitor. Ucraina nu poate deveni un al doilea Vietnam de Sud: Statele Unite  şi Europa au datoria de a privi spre această durată lungă a păcii.

Pacea care poate să se nască va fi una armată. Spre a relua terminologia aroniană, această pace trebuie să facă din supravieţuirea noastră colectivă misiunea ei centrală. Rusia nu este şi nu ne poate fi aliat sau partener. De aici, imperativul lucidităţii  strategice.

Viitorul Europei depinde de această nouă  solidaritate atlantică: oceanul dintre noi nu ne separă, ci ne uneşte. Statele Unite sunt şi rămân centrul sistemului care ne oferă  şansa  auto-determinării. Ucraina, spre a rezista, trebuie să fie  parte din acest edificiu al  descurajării.  Îndiguirea Rusiei este adevărata bătălie pe care o vor duce naţiunile noastre.