Premierul britanic Boris Johnson a spus marti intr-un discurs prin videoconferinta in fata parlamentului ucrainean ca Ucraina va castiga razboiul cu Rusia si ca va reusi sa expuna „eroarea uriasa” pe care a facut-o Kremlinul cand si-a invadat tara vecina. Johnson a anuntat si ca Regatul Unit va acorda Ucrainei un nou ajutor militar in valoare totala de 300 de milioane de lire sterline care va include radare, drone si sisteme de razboi electronic, informeaza Reuters.
„Vom continua sa ajutam Ucraina (...) cu arme, financiar si umanitar, pana ne vom atinge obiectivul pe termen lung care trebuie sa fie intarirea Ucrainei astfel ca nimeni sa nu mai indrazneasca sa va atace”, a spus premierul britanic.
Londra a trimis deja pana acum ajutoare militare pentru Kiev in valoare de 450 de milioane de lire sterline, constand mai ales in rachete antitanc usoare. Marea Britanie a promis recent ca va trimite in Ucraina vehicule blindate, rachete antinava si sisteme de aparare antiaeriana.
Zelenski a fost prezent in parlamentul ucrainean pentru prima data de la inceputul razboiului din Ucraina. De asemenea, premierul britanic este primul lider occidental care se adreseaza parlamentului ucrainean de la declansarea invaziei ruse. Foto: Profimedia Images
„Am un mesaj pentru voi: Ucraina va castiga, Ucraina va fi libera”, a adaugat Johsnon, subliniind ca in lupta sa impotriva Rusiei Ucraina a „aruncat in aer mitul invincibilitatii lui Putin”.
Premierul britanic a regretat in acelasi timp ca occidentalii au fost „prea lenti in a sesiza ce se intampla” si in a sanctiona Moscova. „Nu mai putem repeta aceasta eroare”, a atentionat Johnson.
Marea Britanie admite ca ar fi putut reactiona mai rapid pentru a-i ajuta pe refugiatii ucraineni
In acelasi timp, intr-un interviu acordat postului ITV, el a admis ca Marea Britanie ar fi putut reactiona mai rapid pentru a-i ajuta pe refugiatii ucraineni, pe fondul criticilor privind dificultatile intampinate de acestia la primirea pe teritoriul britanic comparativ cu alte state europene, au consemnat dpa si PA, potrivit Agerpres.
Johnson a explicat ca „pana acum au fost emise 86.000 de vize si 27.000 [de ucraineni] sunt deja aici, este o cifra importanta si in crestere”. „Am fi putut face acest lucru mai rapid? Da, poate ca am fi putut”, a adaugat premierul britanic.
Boris Johnson a vizitat Kievul pe 9 aprilie. Foto: Profimedia Images
Intrebat de ce Marea Britanie nu le ofera ucrainenilor posibilitatea de a intra fara vize, Johnson a spus ca, intr-o situatie de razboi, „sistemul trebuie protejat de cei care ar putea abuza de el”, intrucat unii ar putea „pretinde” ca sunt refugiati cu toate ca nu sunt.
Zelenski a fost prezent in parlamentul ucrainean pentru prima data de la inceputul razboiului din Ucraina, potrivit Reuters. Presedintele ucrainean i-a multumit premierului britanic pentru sprijin si a spus ca Regatul Unit si Ucraina sunt acum infratite.
Johnson declarase luna trecuta ca posibilitatea ca razboiul din Ucraina sa se prelungeasca pana la sfarsitul anului 2023 si chiar ca Rusia sa castige acest conflict ar fi una „realista”.


