Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți, la summitul NATO ce se desfășoară la Haga, ca statele europene membre ale Alianței Nord-Atlantice să finanțeze ajutorul militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia cu cel puțin 0,25% din PIB-ul lor, scrie agenția spaniolă de presă EFE, scrie hotnews.ro.
Liderul de la Kiev a avansat drept argument faptul că Ucraina luptă împotriva unei agresiuni ruse care, în opinia lui, amenință întreaga Europă.
„Le mulțumesc tuturor țărilor, tuturor liderilor, care s-au angajat să dedice pentru susținerea Ucrainei o parte din cheltuielile lor de apărare”, a spus Zelenski în cadrul unei dezbateri despre industria de apărare, potrivit Agerpres.
„Dacă toate țările europene dedică pentru aceasta cel puțin 0,25% din PIB-ul lor – și le mulțumim țărilor care alocă mai mult, precum Olanda, Norvegia, Suedia și un angajament atât de mare precum cel al Germaniei -, lucru destul de rezonabil, opțiunile pentru pace în Europa ar crește”, a susținut liderul ucrainean.
Ursula von der Leyen: „Ca și când Ucraina ar fi în UE”
Zelenski a avut la Haga o întâlnire cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a subliniat că urmărește ca obiectiv integrarea industriilor europene de apărare cu industria de profil ucraineană „ca și când Ucraina ar fi în UE”.
„Integrăm industriile noastre de apărare ca și când Ucraina ar fi în UE. Este un lucru bun pentru Ucraina și de asemenea bun pentru Europa, întrucât Ucraina dispune acum de o inovație extraordinară” în domeniul militar, a indicat Ursula von der Leyen.
Șefa Executivului comunitar a subliniat că în cadrul inițiativei europene SAFE (Security Action for Europe), un program prin care statele membre ale UE pot accesa împrumuturi în valoare totală de 150 de miliarde de euro pentru proiecte de achiziții militare, aceste împrumuturi vor putea fi folosite de statele UE și pentru investiții în industria de apărare ucraineană, împrumuturi ce vor putea fi accesate în același scop de asemenea de Ucraina și alte țări.