Moscova a apleat la o nouă metodă pentru a-i atrage pe civilii ucraineni de partea ei, potrivit poliției ucrainene, relatează The Kyiv Independent, scrie hotnews.ro
O dronă a rușilor a aruncat fluturași sub formă de bancnote de 100 de grivne în orașul Cernihiv, din nord-estul țării, îndemnând locuitorii să colaboreze cu forțele ruse, a declarat sâmbătă departamentul local de poliție.
Conform sursei citate, prin fluturași se ofereau bani în schimbul coordonatelor pentru a ajuta Rusia să țintească forțele ucrainene.
Departamentul regional de poliție a primit o sesizare cu privire la acest caz neobișnuit din unul dintre districtele orașului Cernihiv în dimineața zilei de sâmbătă.
„Poliția avertizează cetățenii cu privire la răspunderea penală pentru diseminarea de informații despre locația și mișcările forțelor armate ucrainene!”, se arată în comunicatul poliției.
Cernihiv, care se află la aproximativ 80 de kilometri de granița cu Rusia, a suferit o serie de atacuri mortale pe parcursul războiului pe scară largă.
De la începutul invaziei, Rusia a încercat să mituiască sau să șantajeze cetățenii ucraineni pentru a-i determina să colaboreze, convingându-i să spioneze forțele Kievului sau să comită acte de sabotaj și incendii.
Serviciile de informații ruse și-au concentrat eforturile de recrutare asupra adolescenților, contactându-i prin intermediul serviciilor de mesagerie și oferindu-le bani în schimbul trădării țării lor.