Rusia a propus luni o pauză de trei zile a ostilităților împotriva Ucrainei, în luna mai, pentru a coincide cu aniversarea Zilei Victoriei. Propunerea Kremlinului vine în contextul în care Ucraina cere un armistițiu necondiționat de 30 de zile, iar Statele Unite solicită o încetare permanentă a focului. Andrii Yermak, șeful administrației prezidențiale de la Kiev și principalul consilier al președintelui Volodimir Zelenski, avertizează într-un articol publicat în The Guardian că această ofertă maschează, de fapt, o strategie prin care Moscova încearcă să obțină avantaje politice și militare, scrie hotnews.ro.

„Trebuie să fim precauți să nu facem concesii premature, sub pretextul unui progres rapid. Pauza scurtă propusă nu ar aduce o schimbare semnificativă în desfășurarea războiului, iar acceptarea ei ar legitima un regim care a demonstrat în mod constant că dorește să prelungească agresiunea și să submineze orice șansă reală la o pace justă și durabilă”, a transmis Yermak.

Consilierul lui Zelenski subliniază că „actualele sancțiuni limitează accesul companiilor aeriene rusești la piețele occidentale și blochează importul de piese de schimb, servicii de mentenanță și echipamente – inclusiv bunuri cu dublă utilizare, care pot fi folosite în scopuri militare”.

Potrivit acestuia, cererile Moscovei pot părea „simple și ușor de îndeplinit”, dar „natura aparent umanitară și economică a acestor solicitări ascunde avantajele strategice” pe care o eventuală relaxare a sancțiunilor le-ar oferi președintelui Vladimir Putin.

„Aceste sancțiuni sunt o mărturie a modului în care capabilitățile militare ale Kremlinului sunt constrânse în mod semnificativ și eficient. Ele reprezintă atât un simbol puternic, cât și un obstacol practic pentru Rusia”, afirmă Yermak.

Consilierul prezidențial atrage atenția că, în economia de război a Rusiei, granița dintre sectorul public și cel privat este neclară, în special în aviație. El afirmă că liniile aeriene rusești nu sunt simple victime colaterale ale regimului de sancțiuni, ci „participanți activi” la invazia ilegală a Ucrainei.

În acest sens, Yermak acuză companii aeriene și aeroporturi din Rusia că susțin în mod direct logistica militară a Kremlinului. Compania Volga-Dnepr oferă servicii de transport pentru scopuri militare, iar I Fly – un operator charter – transportă soldați spre linia frontului. Aeroportul Vnukovo din Moscova, sancționat de Uniunea Europeană, este folosit în sprijinul războiului, iar aeroportul Pskov operează atât zboruri comerciale, cât și avioane de transport militar.

Yermak mai arată că insistența Rusiei de a obține ridicarea sancțiunilor din aviație arată cât de eficientă este această măsură. „Faptul că oficialii ruși au făcut din ridicarea sancțiunilor în aviație o prioritate diplomatică dovedește eficiența acestora. Rusia devine din ce în ce mai disperată să-și salveze sectorul aviatic. Orice relaxare ar trebui să fie condiționată de angajamente reale din partea Moscovei privind o relație pașnică și prosperă cu Ucraina – nu obținută prin negocieri de conjunctură.”

„Atât timp cât Rusia continuă agresiunea ilegală, cerul trebuie să rămână închis pentru transportatorii ruși. Orice măsură care slăbește această poziție va întări capacitatea Moscovei de a obține tehnologie interzisă, de a-și susține logistica militară și de a liniști opinia publică internă”, conchide Yermak.