Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut luni Iuliei Svîrîdenko, în prezent vicepremier și ministru al economiei, să conducă un nou guvern, în cea mai importantă remaniere a guvernului ucrainean de la începutul războiului, scrie hotnews.ro

Iulia Svîrîdenko ar urma să îi ia locul lui Denis Șmîhal, care a condus guvernul ucrainean din martie 2020.

În vârstă de 39 de ani, Iulia Svîrîdenko îşi preluase funcţia de ministru al economiei, un sector în dificultate în Ucraina, în noiembrie 2021. Anterior, a fost ministru adjunct al Economiei, din 2020.

Absolventă de Comerţ şi economie, ea s-a remarcat în acest an jucând un rol central în negocierile cu Washingtonul în legătură cu exploatarea resurselor naturale ale Ucrainei. Profundele dezacorduri pe această temă au fost pe punctul de a provoca o ruptură între Kiev şi SUA, transmite News.ro, care citează AFP.

Încheierea acordului a avut de suferit în urma disputei din februarie de la Casa Albă dintre Volodimir Zelenski şi preşedintele american Donald Trump. Dar, la scurt timp după aceea, Iulia Svîrîdenko s-a deplasat la Washington pentru a încheia acordul, considerat de Ucraina ca o modalitate de a-l calma pe preşedintele american şi de a asigura sprijinul continuu al Statelor Unite.

„Ea a fost figura-cheie şi singura care a condus aceste negocieri. A reuşit să evite eşecul lor”, a declarat Tomofii Mîlovanov, fost ministru al economiei, care a lucrat cu Svîrîdenko, pentru AFP.

Tîmofii Mîlovanov, care conduce astăzi Şcoala de Economie din Kiev, îşi aminteşte de ea ca de o persoană „foarte eficientă”, care ştie să convingă evitând confruntările inutile.

„Este o profesionistă. Îşi păstrează sângele rece”, a adăugat Mîlovanov.

Dacă numirea ei va fi confirmată de parlament, lucru de așteptat având în vedere că parlamentul îl susţine pe Volodimir Zelenski, ea va prelua conducerea guvernului într-un moment decisiv pentru ţara epuizată de trei ani de război şi dependentă în mare măsură de aliaţii săi occidentali.

Svîrîdenko ar urma să devină doar a doua femeie din istoria Ucrainei care ocupă funcția de prim-ministru al țării și prima pe timp de război. Iulia Timoșcenko a fost de două ori premier al Ucrainei, între ianuarie și septembrie 2005, iar apoi din nou între decembrie 2007 și martie 2010.