Preşedintele rus Vladimir Putin a propus Statelor Unite să oprească invazia Ucrainei şi să îngheţe actuala linie a frontului, a informat marţi Financial Times (FT), citat de AFP, scrie ştirileprotv.ro
Potrivit jurnalului, care citează „persoane familiarizate cu dosarul”, Putin a făcut această propunere în timpul unei întâlniri la Sankt Petersburg, la începutul lunii aprilie, cu emisarul american Steve Witkoff, în cadrul negocierilor internaţionale în curs pentru încetarea focului în Ucraina.
Încetarea ostilităţilor şi îngheţarea frontului ar însemna pentru Rusia să renunţe la pretenţia sa de a prelua controlul complet al regiunilor Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, din care ocupă deja regiuni întinse.
Condițiile puse de Putin pentru o înghețare a războiului din Ucraina
Potrivit unor surse citate de FT, preşedintele rus ar fi dispus să facă această concesie dacă Statele Unite vor adera la revendicările sale majore, precum recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra Peninsulei Crimeea, anexată în 2014, şi neaderarea Ucrainei la NATO.
Kievul şi aliaţii săi europeni, la rândul lor, cer o întoarcere completă a Ucrainei la frontierele sale de dinainte de 2014, o poziţie pe care secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a descris-o în februarie drept „nerealistă”.
Ucraina, gata să negocieze direct cu Rusia
Ucraina este pregătită să discute direct cu Moscova pentru a pune capăt războiului. Această declarație este o premieră, date fiind declarațiile anterioare ale oficialilor de la Kiev. Cu toate acestea, discuțiile ar urma să aibă loc numai după intrarea în vigoare a unei încetări a focului, declara recentVolodimir Zelenski, conformAFP.
El a vorbit despre această posibilitate cu o zi înainte de întâlnire dintre americani, ucraineni şi europeni la Londra, vizând să obţină un armistiţiu în Ucraina, devastată de peste trei ani de confrunătri armate.
„După un armistiţiu, suntem pregătiţi să ne aşezăm (să negociem) în orice format”, a declarat într-o conferinţă de presă, la Kiev, Volodimir Zelenski.
Cu o zi mai înainte, omlogul său rus Vladimir Putin a evocat o posibilă reluarea a unor negocieri directe cu Ucraina în vederea unui armistiţiu, limitat la atacuri vizând infrastructuri civile.
Ultimele negocieri directe între reprezentanţi ruşi şi ucraineni au avut loc în primăvara lui 2022, la începutul invaziei lansate de către Kremlin, şi s-au soldat cu un eşec. În prezent, Washingtonul poartă discuţii separate cu Kievul şi Moscova.