Câtă vreme regimul de la Moscova crede că poate câștiga războiul, dezarma Ucraina și, practic, să o anuleze ca stat, Putin nu va intra în discuții serioase, scrie Ioan Stanomir, transmite hotnews.ro.

Războiul de agresiune din Ucraina a accelerat transformarea totalitară a Rusiei: regimul de la Moscova este un angrenaj criminal destinat unui singur obiectiv, terorizarea populaţiei civile prin lansarea de atacuri barbare ce  înseamnă tot atâte crime de război. Economia Rusiei este o economie de război, în vreme ce misiunea acoliţilor lui Putin este aceea de a contribui la  radicalizarea unui discurs al intimidării militare şi nucleare. Dependent de noii săi aliaţi de la Phenian, dominat economic de Beijing, imperiul rus al lui Putin este un amestec terifiant  de pritivism al represiunii şi de încazarmare militară.

Incapabil de a cuceri  Ucraina, dar capabil să recurgă la operaţiuni ce vizează distrugerea de  ţinte civile, regimul lui Putin  este  fidel, până la capăt, strategiei militare.  Credinţa în  posibilitatea victoriei de pe  câmpul de luptă., cu  orice preţ, este doctina oficială a  Moscovei. Valurile umane de soldaţi  şi asalturile cu rachete şi drone, iată instrumentele de care se serveşte regimul stalinist al lui Putin.  Evul sovietic îşi întinde umbra sa asupra vremurilor noastre.

Descurajare şi tenacitate

Factorul care poate schimba, decisiv, datele acestui război criminal  din  Ucraina este  acţiunea politicii americane. Iar politica americană  recentă a fost definită de o treptată clarificare: iluziile pernicioase legate de utilitatea  tratativelor cu Vlaidimir Putin au  fost  înlocuite de un nou tip de realism,  mizând pe  valoarea  descurajării.

De la transferul de arme către Ucraina la iritarea Preşedintelui Trump,( iritare ce explică   ultimatumul  adresat Rusiei), semnele acestei noi abordări nu mai pot fi ignorate. Statele Unite dispun,  în acest nou context, nu doar de opţiunea  asistenţei militare, ci şi de aceea a presiunii economice asupra partenerilor Rusiei. Oricât de limitată ca  efect, această  alegere trebuie dusă până  la capăt, spre a putea slăbi angrenajul criminal al  regimului lui Putin.

În cele din urmă, politica americană, în conjuncţie cu cea europeană, trebuie să îmbrăţişeze, hotărât şi ferm, descurajarea militară. Doar intărirea capacităţii noastre comune de a face faţă Rusiei poate  fi  obstacolul în calea unei alte agresiuni. Doar  dezvoltarea  Ucrainei ca putere militară poate garanta supravieţuirea ei ca stat  viabil. Alternativa la această angajare de durată este o catastrofă  strategică : cedarea  în faţa Rusiei este  o invitaţie  la teroare şi la agresiune.

Ca de atâtea ori, războaiele nu pot câştigate decât dacă ele sunt însoţite, în  termenii lui Raymond Aron, de  o precisă definire a scopurilor lor politice. Forţa militară nu poate fi separată de  dimensiunea viitorului pe care îl avem îm vedere: imaginea păcii   poate oferi un sens luptei de acum.

În cazul Ucrainei,  definiţia realistă a  victoriei  este inseparabilă de menţinerea şi de  consolidarea statalităţii  ei. Nu dimensiunea teritorială este decisivă, cât  constituirea unei bariere credibile în faţa expansiunii ruse:  integrarea  Ucrainei în sistemul de securitate occidental este deja o realitate pe care nu o mai putem ignora.

Realismul aronian ne obligă la abandonarea iluziilor pacifiste. Înarmarea devine, în acest timp pe care il traversăm, o condiţie a supravieţuirii colective. Alianţa  cu Statele Unite este, acum, mai mult ca niciodată, vitală pentru Europa centrală şi de est:  militar şi politic,  Statele Unite sunt vitale  pentru arhitectura lumii noastre.

Cât despre Rusia, ea este angrenajul criminal care se hrăneşte din carnagiul agresiunii. Nu există, în Rusia de acum, o alternativă la Putin, cu excepţia  celei pe care o întruchipează complicii săi.  Rusia anului de graţie 2025 este  aneantizată democratic şi sugrumată dictatorial: naţiunea  rusă este prinsă în capcana unui regim  ce a lichidat, sistematic, rămăşiţele de  pluralism.

Atâta vreme cât Rusia  lui Putin este încrezătoare în victoria sa  militară, teroarea din  Ucrana va continua, teribilă şi tragică. Strategia descurajării trebuie să însemne trezirea Rusiei  la realitatea imposibilităţii  câştigării acestui război. Nici o negociere nu poate fi  purtată cu un  regim ce crede,  neabătut, în triumful final.

Descurajarea  şi fermitatea pot transmite un mesaj lipsit de  echivoc dictaturii de la Moscova. Noua politică americană  este parte din acest efort de îndiguire al Rusiei- solidaritatea atlantică este, pentru  noi, ca şi pentru Ucraina, unica  alegere  realistă.          

Articol de opinie publicat în Contributors.ro.