Suntem foarte aproape de Odesa si suntem martorii unei tragedii pe care nu as fi vrut sa o vad niciodata in viata mea.
Am ajuns azi pe la mai multe puncte de trecere a frontierei: Reni, Cartal (in partea ucraineana a frontierei de langa Isaccea), dar si Palanca, din Republica Moldova. Imaginile sunt cutremuratoare: o coada de cel putin 25 de kilometri, cu mii de masini si cu zeci de mii de oameni, probabil. Am vazut copii de 4-5 ani care intr-o mana aveau o jucarie de plus, iar in cealala mana tineau un rucsacel sau un troller propriu. Plangeau si spuneau ca nu mai pot merge, iar mamele ii rugau sa mai reziste putin, pentru ca mai e putin si ajung intr-o zona in care „nu cad bombe”.
Sunt imaginile unui dezastru umanitar greu de descris in cuvinte. E greu sa nu empatizezi cu acesti oameni.
Cat timp am asteptat, am vorbit cu zeci de oameni. Se inainteaza foarte greu, metru cu metru, sunt masini langa masini, pana in marginea drumului. Toti incearca sa scape de bombele lui Putin.
Oamenii ne-au sfatuit sa nu intram, ne-au spus ca ce ne asteapta in Ucraina este crancen, este iadul de care ei fug.
Am mers prin Ucraina, pe partea de langa Romania, si la fiecare cativa kilometri sunt posturi de control ale soldatilor ucraineni care verifica fiecare masina ce trece, pentru ca se asteapta in orice moment la o provocare.
Daca nu se poate inrola, curata cartofi pentru armata ucraineana
O tanara din Izmail ne-a spus ca s-a obisnuit ca in fiecare seara sa doarma imbracata, pentru ca in orice clipa ii poate veni alerta pe telefon sau se vor auzi sirenele antiaeriene.
Dar ucrainenii sunt hotarati sa reziste.
Fratele tinerei are 16 ani si nu se poate inrola, dar vrea sa ajute, asa ca sta pana la 3 dimineata in unitatea militara de la Izmail si curata cartofi pentru armata ucraineana. Vrea sa ajute cumva tara sa reziste in fata invadatorului.
Iar asta se intampla in timp ce Vladimir Putin declara in fata Consiliului sau de Securitate ca el nu-si va schimba convingerea niciodata ca rusii si ucrainenii nu sunt acelasi popor. Ar putea face un exercitiu: sa vina in Ucraina, in orice oras, inclusiv intr-unul locuit de rusi, si sa-i intrebe pe oameni ce popor sunt, in ce tara traiesc si ce vor ei?
Printre putinele masini care se indreptau ca noi catre Odesa era una in care se aflau trei barbati: tatal, fiul de 18 ani si bunicul. Mergeau sa-si apere orasul, pentru ca aflasera de la garnizoana militara din Odesa ca rusii se pregatesc de un razboi total. Pe mare, in largul Odesei, navele ruse sunt in pozitie de lupta si sunt gata sa deschida focul catre oras, dupa care este foarte posibil sa urmeze si un desant al fortelor maritime ruse pentru a cuceri Odesa.
Am mers initial catre Zatoka, este un pod acolo care ar fi facilitat drumul nostru catre Odesa, dar oamenii ne-au rugat insistent sa ne intoarcem din drum, pentru ca daca podul din Zatoka nu a fost detonat inca, cel mai probabil se va intampla cat de curand.
Deopotriva, anxietatea in randul populatiei este mare. O doamna era in pijamale in cortul Crucii Rosii din punctul de frontiera Isaccea si spunea ca a plecat de acasa inca de ieri noapte, de la 2:30, in pijamale si cu o geaca pe ea, pentru ca a simtit imperios ca daca nu pleaca imediat, fix in acel moment, avea sa fie ucisa de rusi.
Noi ne continuam drumul spre Odesa, pastrand in minte imaginile cu coloanele de masini, pe trei benzi, care se indreapta catre Republica Moldova si Romania.