Volodimir Zelenski i-a oferit lui Donald Trump, în timpul vizitei sale la Washington din această săptămână, o crosă de golf care i-a aparținut unui militar ucrainean aflat pe front, a anunțat marți Kievul, potrivit The Guardian, scrie hotnews.ro.
Trump, pasionat de golf, a acceptat cadoul și i-a oferit lui Zelenski, în schimb, cheile simbolice ale Casei Albe, a precizat biroul liderului ucrainean.
Schimbul cordial marchează o schimbare radicală față de luna februarie, când Zelenski a părăsit Casa Albă mai devreme, după o dispută televizată în contradictoriu cu Trump și vicepreședintele american, JD Vance.
De atunci, Zelenski a încercat să repare relația, lăudându-l public pe Trump și apreciindu-i eforturile pentru obținerea păcii.
„Președintele Ucrainei i-a oferit președintelui Statelor Unite o crosă de golf”, a transmis biroul lui Zelenski.
Crosa i-a aparținut anterior lui Kostiantyn Kartavtsev, un soldat ucrainean care „și-a pierdut un picior în primele luni ale invaziei pe scară largă a Rusiei, în timp ce își salva camarazii”, potrivit aceleiași surse.
Zelenski i-a arătat lui Trump un videoclip cu Kartavtsev, a mai precizat biroul prezidențial.
Ulterior, marți, organizația veteranilor ucraineni United by Golf a publicat un videoclip în care Trump ține crosa și îi mulțumește lui Kartavtsev.
„Tocmai ți-am văzut lovitura. Mă pricep la golf și pot să-ți spun că ai o lovitură foarte bună”, i-a transmis Trump. „Ești un om extraordinar. Continuă să joci golf și să faci tot ce îți dorești. Țara ta este o țară grozavă, iar noi încercăm să o ajutăm să își revină.”
Zelenski a adus și o scrisoare pentru Melania Trump din partea soției sale, Olena Zelenska, în care prima doamnă a Ucrainei îi mulțumește soției președintelui american pentru mesajul trimis către Vladimir Putin, în care îl îndemna să salveze viețile copiilor.
Liderii străini care vizitează Casa Albă au încercat să îl cucerească pe Trump cu diverse cadouri. La sfârșitul lunii februarie, premierul britanic Keir Starmer i-a adus o invitație pentru o vizită oficială, însoțită de o scrisoare semnată de regele Charles al III-lea.