Președintele american Donald Trump a declarat luni, în cadrul întâlnirii de la Casa Albă cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, că Statele Unite se vor implica în garantarea securității Ucrainei, însă nu a oferit detalii concrete privind natura acestui sprijin.
„Vor fi multe, vor fi multe ajutoare în ceea ce privește securitatea. Vor fi multe ajutoare. Va fi bine”, a afirmat Trump, adăugând că „ucrainenii sunt prima linie de apărare pentru că se află acolo, dar noi îi vom ajuta și noi. Vom fi implicați când va fi nevoie.”
Președintele american nu a clarificat dacă acest angajament implică sprijin militar direct, prezență de trupe sau doar asistență logistică și diplomatică. Întrebat de jurnaliști cum anume se va implica SUA în garanțiile de securitate, Trump a redirecționat responsabilitatea către europeni, spunând că „aceștia vor oferi garanții” și că „America va participa, de asemenea”. Însă nu a detaliat în ce formă.
Presa internațională, inclusiv Sky News, notează că această declarație ar putea semnala o ușoară schimbare de poziție din partea liderului de la Washington, cunoscut anterior pentru rezervele sale față de implicarea americană în conflictul din Ucraina.
Ulterior, președintele Zelenski a comentat că garanțiile de securitate pentru Ucraina trebuie să se bazeze pe două componente-cheie: „Prima – o armată ucraineană puternică. Asta înseamnă arme și informații de intelligence. A doua componentă o vom discuta cu partenerii noștri europeni”, a spus el.
Trump a reafirmat intenția de a lucra pentru pace: „Oamenii mor, iar noi vrem să punem capăt acestui lucru... Îl cunosc pe președintele Zelenski, mă cunosc pe mine și cred că Vladimir Putin vrea ca acest război să se încheie.”
Totodată, liderul SUA a spus că „Europa va fi prima linie de apărare a Ucrainei”.
„Am discutat despre garanțiile de securitate. Noi vom fi implicați în acest proces”, a conchis liderul american.
Întâlnirea de astăzi este considerată una de maximă importanță în conturarea unei eventuale soluții diplomatice pentru încheierea războiului ruso-ucrainean. De asemenea, sunt așteptate discuții despre garanții de securitate oferite Ucrainei de către partenerii occidentali.
Analiștii internaționali anticipează o atmosferă tensionată, dar și o posibilă deschidere către compromisuri strategice, în funcție de poziția pe care administrația Trump o va exprima în cadrul întâlnirii.


