Doua luni petrecute in buncar si gandul ca orice clipa poate fi ultima. Asta a trait o femeie, fosta angajata la Azovstal, care acum cateva zile a scapat din iadul din otelarie. Ea a povestit despre viata infernala din timpul atacurile aproape continue din partea soldatilor rusi si despre cum a reusit sa supravietuiasca.
Un buncar subteran, aflat la cinci etaje sub otelaria asediata Azovstal, le-a fost casa Nataliei si familiei ei pentru mai bine de doua luni. S-au adapostit acolo la scurt timp dupa ce Rusia a invadat Ucraina. Fosta muncitoare in uzina, femeia a devenit principalul bucatar al grupului.
Natalia BEBUS, FOSTA ANGAJATA LA AZOVSTAL: „Cineva taia lemne, altcineva gatea, altcineva facea curatenie, altcineva strangea apa, altcineva turna apa intr-un butoi pentru a spala vasele sau altceva.
Fiind persoana “responsabila” de bucatarie, Natalia se asigura ca mai multi copii, adapostiti si ei in subsolurile uzinei siderurgice, nu raman flamazi. Ea spune ca micutii erau intelegatori si nu cereau mai mult decat le putea fi dat.
Natalia BEBUS, FOSTA ANGAJATA LA AZOVSTAL: „Niciunul dintre copii nu a cerut nimic, doar desenau. Si te trezesti cu un desen cu o pizza atarnand deasupra patului tau, iar tu stii ca nu ai mancare, dar tot trebuie sa gatesti ceva... Am luat putina faina si am copt o lipie. Deasupra am pus mancare din conserva, am adaugat niste mazare pe care ne-a dat-o una dintre mame. Si asa am avut pizza.”
Desenele copiilor ii mai inveseleau pe cei cativa zeci de civili cu care imparteau un colt al vastului labirint de beton. Natalia povesteste ca atunci cand au decis sa se ascunda in uzina, au crezut ca aceasta va fi un adapost pe termen scurt. Planul era ca de acolo sa plece in alta parte. Dar refugiul a devenit o capcana, pentru ca Azovstal a ajuns in centrul celor mai aprige lupte.
Natalia BEBUS, FOSTA ANGAJATA LA AZOVSTAL: „Aici, pentru cand uniformele sunt duse la curatatorie, sunt scrise numele complet si identitatea angajatului. Mi-am notat grupa de sange, numarul de telefon al mamei si numarul de telefon al tatalui. Pentru ca nu credeam ca vom iesi.”
In martie, o lovitura de rachete le-a intrerupt alimentarea cu energie electrica si grupul lor a ramas pe intuneric. Au rationalizat lumanarile, iar barbatii au facut torte.
Natalia BEBUS, FOSTA ANGAJATA LA AZOVSTAL: “Oamenii au iesit pe riscul lor, fara sa stie sigur daca vor fi evacuati.”
Intr-o zi, cand nu mai sperau, soldatii ucraineni le-au spus ca au 5 minute la dispozitie sa se pregateasca de plecare. Au reusit sa prinda ultimul autobuz.
Natalia BEBUS, FOSTA ANGAJATA LA AZOVSTAL: „Am mers cat am putut, copiii s-au impiedicat, am alergat. Aproape ca am cazut, cand am ajuns aici am vazut ca aveam picioarele invinetite. Dar acesta este un fleac. Important este ca toata lumea este in viata, toata lumea a fost evacuata si toata lumea a sosit aici.”
Acum femeia se afla in vestul Ucrainei. Dupa evacuarea din Azovstal, ea a creat o comunitate online, unde impartaseste din experientele ei cu oamenii care au reusit sa supravietuiasca atacurilor din partea rusilor.